Loading

• parlamentarul vâlcean a organizat impecabil Conferinţa Municipală care a avut mulţi invitaţi de marcă • drăgăşenenii îl sprijină pe Câlea pentru un nou mandat ca preşedinte al organizaţiei judeţene şi vicepreşedinte al PSD România

Într-o organizare ireproşabilă de care s-a ocupat deputatul USL, Vasile Bleotu, la Drăgăşani a avut loc Conferinţa Municipală a Partidului Social Democrat. În faţa unei asistenţe numeroase şi a unor invitaţi de seamă, la prezidiu au luat loc preşedintele PSD Vâlcea, Ion Câlea, secretarul executiv, Dumitru Persu, primarul municipiului, Cristian Nedelcu, primarul Comunei Scundu, Dumitru Blejan, directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, preşedintele organizaţiei femeilor social-democrate din Drăgăşani, Lidia Petcan, deputatul Vasile Bleotu şi senatorul Laurenţiu Coca. Bleotu a fost confirmat în unanimitate ca preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Vâlcea în timp ce drăgăşenenii şi-au manifestat sprijinul pentru Ion Câlea la alegerile judeţene ale social-democraţilor care vor avea loc la începutul lunii viitoare. De asemenea, toţi cei prezenţi au semnat un memorandum prin care Câlea este propus pentru un nou mandat ca vicepreşedinte al PSD România.

“Municipiul se confruntă cu un colaps economic profund”

Deputatul Vasile Bleotu a ţinut un discurs electrizant în faţa celor prezenţi şi nu a negat dificultăţile economice prin care trece Municipiul Drăgăşani: “Astăzi avem ca obiectiv important stabilirea pentru viitor a proiectelor, mesajelor şi acţiunilor politice care să se concretizeze în raportarea eficientă la provocări politice viitoare, precum  câştigarea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale din 2014, dar şi orientarea dezvoltării municipiului Drăgăşani. Este vital să ne stabilim misiunea, viziunea şi obiectivele politice pe termen scurt, mediu şi lung ale organizaţiei noastre în consens cu viziunea politică a P.S.D pentru perioada tumultoasă şi plină de evenimente complexe pe care o parcurgem. În cei aproape trei ani  de la precedenta conferinţă a organizaţiei municipale am reuşit să consolidăm consensul dintre viziunea PSD la nivel naţional şi  valorile partidului la nivel local. Un rol important în  acest proces  l-au avut  membrii şi militanţii noştri care au depus eforturi susţinute în cele trei mari campanii electorale pentru a se produce o schimbare în bine, atât în cea ce priveşte  viaţa economică dar şi socială a municipiului Drăgăşani. În ciuda divergenţelor de opinii, datorită convingerii ferme că numai împreună putem reuşi, am încercat şi am reuşit să menţinem o viaţă de partid activă şi continuă, atât la nivelul conducerii organizaţiei municipale, cât şi la nivelul organizaţiilor locale ale P.S.D. Municipiul Drăgăşani se confruntă cu un colaps economic profund, iar identificarea  unor soluţii viable este condiţionată de strânsa colaborare dintre administraţia  publică locală, reprezentanţii în parlament  şi conducerea administrativă a judeţului pentru atragerea de investitori în zona de sud a judeţului Vâlcea. Ne confruntăm cu lipsa acută a locurilor de muncă, neexistând activităţi productive, cu caracter industrial care să absoarbă forţa de muncă disponibilă din municipiul Drăgăşani şi din împrejurimi. Liniştea şi curăţenia oraşului, dreptatea şi echitatea în împărţirea pamântului conform titlurilor de proprietate, dezvoltarea urbanistică echilibrată a tuturor cartierelor oraşului, echitatea sistemului de impozite locale conform legislaţiei în vigoare trebuie să fie permanent în agenda primarului şi consilierilor locali. Este necesar să realizăm până la încheierea mandatului actualului primar şi consiliului local investiţiile în infrastructura oraşului care au aprobată finanţarea, pentru a permite atragerea de investitori strategici autohtoni şi străini în această zonă a judeţului. Trebuie regândită strategia de taxe şi impozite locale care se percep agenţilor economici privaţi, mai ales, în această perioadă de contracţie economică şi criză financiară acută, întrucât o povară fiscală suplimentară ar falimenta şi puţinele firme private care funcţionează în municipiu. În prezent, IMM-urile suportă cea mai mare parte a contribuţiilor sociale şi beneficiază de prea puţin sprijin din parea statului pentru a se dezvolta.”

“Avem o organizaţie puternică”

Vasile Bleotu a ţinut să laude prestaţia organizaţiei pe care o conduce: “Organizaţia Municipală Drăgăşani a P.S.D., rămâne o organizaţie puternică, având o structură teritorială ce cuprinde 16 organizaţii locale, organizaţia de tineret, organizaţia de femei, precum şi Liga Pensionarilor, formaţiuni în care  se dezbat şi se identifică, în mod real, soluţii pentru rezolvarea principalelor probleme ale acestor categorii sociale.     În februarie-martie a.c., au avut loc adunări generale în cadrul celor 16 organizaţii locale care au făcut posibilă prezentarea activităţii desfăşurate de la alegerile precedente până în prezent şi alegerea noilor structuri de conducere, prilej cu care s-au generat dezbateri responsabile privind viaţa de partid din interiorul organizaţiei locale, dar  si dezbateri  asupra evoluţiei  partidului pe parcursul anilor de opoziţie. Primele roade ale acestor dezbateri şi demersuri ulterioare au devenit vizibile publicului larg în anul 2012, anul victoriei, momentul în care USL a fost mandatat de cetăţeni pentru a  oferi o alternativă guvernării degradante şi opresive a Partidului Democrat Liberal.  Structurile de conducere nou alese, la nivelul organizaţiilor locale, sunt mult mai suple şi dinamice decât cele care au funcţionat până la alegerile din 2012, formate din oameni dintre cei mai valoroşi, cu o bună reprezentare a femeilor şi tinerilor, a cetăţenilor dornici să contribuie la dezvoltarea comunităţii în care trăiesc şi să se angajeze în proiecte politice, sociale şi economice menite să sporească bunăstarea la nivel local şi regional.

“Electoratul din Drăgăşani trebuie să aibă încredere în noi”

Parlamentarul vâlcean a avut şi un mesaj pentru electoratul drăgăşenenan: “Am promis  electoratului din Drăgăşani că noi reprezentăm garanţia sigură a rezolvării multiplelor probleme, cu care se confruntă cetăţenii municipiului nostru şi avem datoria morală de a  respecta aceasta promisiune. Pensionarii, care au reprezentat electoratul nostru stabil, trebuie convinşi că politica de protecţie şi securitate socială, promovată de noi, ca partid social-democrat este calea pentru ridicarea nivelului de trai al acestei categorii sociale, pe principiul echităţii şi justiţiei sociale. Demonizarea statului social, sub guvernarea PD-L, a urmărit să ascundă eşecul unui guvern de a satisface nevoi elementare de protecţie socială, guvernarea USL trebuie să angreneze resursele umane pe care le posedă într-un proiect de construcţie a unei Românii puternice, a unui stat care să internalizeze  un ritm de creştere economică şi  să deruleze  proiecte de anvergură care să vină în sprijinul celor mulţi. Principala noastră  obligaţie este să acţionăm în interesul colectivităţii locale din municipiul Drăgăşani şi din zona de sud a judeţului pentru a demonstra că singura opţiune politică viabilă, ca alternativă la guvernarea de dreapta de peste 7 ani de zile, o reprezintă USL. La nivel local, trebuie să ne definim foarte clar obiectivele, atât din punct de vedere politic, economic şi social, cunoscând cerinţele, necesităţile şi resursele municipiului Drăgăşani, dar şi forţa şi capacitatea organizaţiei noastre, ca organizaţie fruntaşă a judeţului nostru în a găsi soluţiile cele mai adecvate pentru atingerea acestor obiective.

Bleotu-Nedelcu, împăcare istorică

Cu prilejul acestei conferinţe municipale a avut loc şi o împăcare istorică între deputatul Vasile Bleotu şi primarul localităţii, Cristi Nedelcu. Cei doi oameni importanţi ai municipiului au stat împreună la masa de la prezidiu şi au promis că vor colabora pe viitor excelent, astfel încăt Drăgăşaniul să cunoască o dezvoltare fără precedent.

Declaraţii:

“Vreau să vă transmit salutări şi de la Biroul permanent Naţional al PSD şi de la preşedintele partidului, Victor Ponta. Vreau să vă mulţumesc pentru rezultatele deosebite pe care le-aţi realizat la alegerile precedente şi în special domnului deputat Bleotu, o persoană deosebită şi devotată a acestui partid. Recunosc, fără dumneavoastră nu puteam obţine la nivel judeţean rezultatele excelente de la locale şi parlamentare. Aveţi doi parlamentari de care vă puteţi mândri, Vasile Bleotu şi Laurenţiu Coca. Vreau să vă spun foarte sincer că la tot ce s-a realizat în municipiul Drăgăşani, Consiliul Judeţean pe care îl conduc a avut o contribuţie importantă, decisivă. Mă refer aici în special la realizarea şoselei de centură a municipiului, la extinderea reţelei de apă şi canal, la construcţia Palatului Culturii care a început şi este în curs de finalizare, la amenajarea unei baze sportive splendide sau la reabilitarea spitalului şi a drumurilor. Lucruri bune se vor face în continuare, veţi vedea, printre proiectele importante fiind construirea unui parc industrial care va crea locuri de muncă şi bani la bugetul local. Este singura soluţie pentru a crea locuri de muncă, altfel vorbim numai de lozinci. Investitorii vor veni pentru că vor avea facilităţi, nu vor plăti impozite şi taxe decât după un anumit timp. Ca o concluzie, vreau să vă asigur că voi fi alături de dumeavoastră în continuare şi vă voi sprijini pentru orice nevoie.” Ion Câlea – preşedinte PSD Vâlcea

“Am desfăşurat aceste acţiuni de alegeri la organizaţiile locale ale PSD într-un ritm alert, de la jumătatea lunii februarie şi până la finalul lunii martie, în toate cele 89 de organizaţii ale PSD, din tot atâtea localităţi. Conferinţa Judeţeană a PSD va avea loc pe 5 aprilie atunci când sunt sigur că veţi fi alături de Ion Câlea, un om deosebit, de o probitate morală de invidiat. În ceea ce ne priveşte, îi asigur pe oamenii de la Drăgăşani, pe primarul Nedelcu, pe deputatul Bleotu şi pe senatorul Coca de tot sprijinul nostru.” – Dumitru Persu – secretar executiv PSD Vâlcea

“Vă transmit salutări de la preşedintele organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea a PSD, Ion Matei, care nu a putut fi prezent. Îi salut pe toţi drăgăşenenii şi pe primarii din acest colegiu pe care-i cunosc şi pe care-i respect. Îmi place foarte mult organizarea de aici, sunt oameni competenţi şi devotaţi. Un singur lucru vreau să vă mai spun, dacă fiecare dintre noi ne-am face datoria luând exemplul preşedintelui Ion Câlea, care munceşte de dimineaţă şi până seara pentru a rezolva problemele oamenilor, suma binelui pe care fiecare l-am face ar da un rezultat excelent”Gheorghe Mihăilescu – vicepreşedinte PSD Râmnicu Vâlcea

“La Drăgăşani avem o organizaţie de femei puternică. Şi acum în sală sunt multe reprezentante ale sexului frumos care au participat la toate campaniile electorale trecute şi au contribuit decisiv la rezultatele excelente obţinute. Femeile fac politică cu eleganţă şi stil şi au dovedit că se poate şi altfel decât o fac Elena Udrea, Sulfina Barbu sau Roberta Anastase şi asta este una dintre marile noastre bătălii. Trebuie să spun că în cadrul organizaţiei femeile sunt sprijinite aşa cum trebuie, ţin să-i mulţumesc pentru acest lucru deputatului Vasile Bleotu. La alegerile parlamentare reprezentanţii PSD au mers singuri şi nu pot să nu mă gândesc că ar fi fost bine ca şi ca la cele locale să fi mers singuri şi să obţinem rezultatele excelente pe care le-am avut mereu.”Lidia Petcan – preşedintele Organizaţiei Femeilor din Drăgăşani

“Aici mă simt ca acasă. Azi eu sunt ca acasă. În acest moment, la Drăgăşani este una dintre cele mai bune organizaţii din judeţ, aţi impus aici un standard înalt, care impune respect şi decenţă. Aţi reuşit lucruri pe care le dorim şi noi la Râmnicu Vâlcea. Cred că este evident că pentru preşedenţia organizaţiei judeţene îl susţinem pe domnul Ion Câlea, cel care a reuşit să ţină partidul aproape prin diplomaţie, perseverenţă şi multă muncă şi să-l facă cel mai puternic partid din Vâlcea”Remus Grigorescu – vicepreşedinte PSD

“Este o onoare să fiu în această zi în faţa dumneavoastră. Nu voi uita niciodată că în 2008 aici, în prezenţa preşedintelui Câlea şi a preşedintelui dumneavoastră, Vasile Bleotu, aţi decis prin vot să mă trimiteţi în Parlamentul României. Vă mulţumesc pentru acest lucru şi vă datorez mult. În această organizaţie mare aţi dat sens cuvintelor loialitate, demnitate şi verticalitate în ceea ce înseamnă echipa unită a PSD Vâlcea. Aţi câştigat tot ce era de câştigat, aveţi primar, preşedinte al Consiliului Judeţean, consilier judeţean şi doi parlamentari. Sunt sigur că veţi avea un mare succes în continuare. Vă rog să-l sprijiniţi pentru un nou mandat de preşedinte al PSD Vâlcea pe domnul Ion Câlea, om de la care eu am învăţat extrem de multe în cariera mea politică. Lupta noastră nu se termină aici, chiar dacă am câştigat alegerile. În timp ce eu vă vorbesc Elena Udrea visează să fie prim-ministrul României. Trebuie să continuăm lupta cu acest partid care a adus toate nenorocirile în această ţară.” Laurenţiu Coca – senator PSD

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.