32 total views

Conform unor rapoarte ale Comisiei Uniunii Europene, la începutul lunii august, Consiliul de Miniştrii al UE va lua hotărârea de aderare a Lituaniei la zona euro, începând cu 1 ianuarie 2015.

Se pare că Lituania a îndeplinit cele patru criterii stabilite prin Tratatul de aderare de la Maastricht (semnat în 1991, intrat în viguare 1993), care sunt: menţinerea datoriei externe statale mai mică de 60% din PIB; deficitul bugetar mai mic decât la 3% din PIB; stabilitatea preţurilor şi echilibrul ratei de schimb.
Spre deosebire de Lituania, România nu le îndeplineşte decât pe primele două, urmând ca pentru celelalte două să încerce să rezolve situaţia până în 2019, anul în care România va deţine preşedinţia Consiliului Europei.
Din istoria recentă a zonei euro tragem concluzia însă, că nu prea este bine să ne grăbim, deoarece volatilitatea financiară a acestei zone este extreme de mare, iar dezechilibrele financiare pot oricând să creeze probleme statelor membre.
Exemplele unor ţări din zona euro precum Grecia (datorie externă de 178% din PIB), Republica Irlanda (128% din PIB), Spania (98% din PIB), Portugalia (91% din PIB), au arătat că mecanismele de control ale Uniunii Europene sunt interpretative, iar ca ultimă soluţie, dacă nu se găseau fonduri de întrajutorare pentru greci şi celelelalte ţări mai sus menţionate, ar fi fost revenirea la monedele naţionale. Euro, ca monedă de schimb în interiorul pieţei UE, aduce avantaje în principal ţărilor nordice şi ţărilor centrale puternic dezvoltate industrial (Germania, Danemarca, Suedia, Franţa) şi crează o stare perpetuă de nesiguranţă financiară ţărilor mai putin dezvoltate financiar din sud şi sud-estul Europei.
În Uniunea Europeană sistemul de acţiune al monedei unice este la acumulare de la periferie spere centru, în sensul că sumele cele mai mari sunt acumulate de ţările puternic dezvoltate, iar la plată, de la centru spre periferie, în sensul că de cele mai mari sume europene beneficiază tot ţările puternic dezvoltate economic din centrul şi nordul Europei.

România este condamnată să rămână pe “inelul” exterior al orbitei UE ,cel în care găsim mai puţine fonduri decât pe cel din centrul UE, acolo unde graviteaza Germania, Franţa, Italia şi alte ţări.
În ecuaţie trebuie avut grije şi de faptul că ascuţirea luptei pentru materii prime, în principal pentru hidrocarburi, conduce, încet, încet, la o întărire evidentă a dolarului în raport cu euro, iar atât timp cât hidrocarburile vor fi achiziţionate şi vândute în moneda americană, euro va fi în pericol de a fi jugulat de moneda americană.

România, o ţară a cărei industrie şi-a redus capacităţile cu peste 60%, în care agricultura îşi permite să lase nelucrate peste 4 milioane de hectare de teren arabil şi în care serviciile sunt departe de standardul European, speră degeaba la intrarea în zona euro. Atunci când vom avea un buget naţional alcătuit în principal din impozite venite din sectorul productiv, aşa cum este în Germania, vom avea timp să discutăm de aderarea la zona euro. Dacă nu, ne agităm şi ne ocupăm timpul degeaba.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.