32 total views

Primăria municipiului organizează pe 1 mai o serbare dedicată acestei zile în zona de picnic de pe str. Ostroveni (dincolo de Ştrandul Ostroveni, până la intersecţia cu str. Ştrandului – DN67). Celor ce vor dori să iasă la iarbă verde în această zi li s-a pregătit un spectacol folcloric de excepţie, cu durata a aproape 8 ore, în care vor evolua ansamblul ”Rapsodia Vâlceană”, soliştii de muzică populară Giliana Rădoi şi Adrian Ivan şi se va încheia cu două recitaluri ale cunoscuţilor interpreţi Nineta Popa şi Petrică Mâţu Stoian.

În zonă vor fi prezente şi mai multe puncte comerciale cu profil de alimentaţie publică. Traficul auto pe strada Ostroveni – de la intersecţia cu bd. Dem Rădulescu şi până la intersecţia cu str. Ştrandului – va fi restricţionat complet în această zi, varianta de ocolire fiind bd. Dem Rădulescu. Zona de picnic de pe strada Ostroveni a fost inaugurată în vara anului 2013 şi este singura care respectă prevederile Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va amenaja, în cursul acestui an, încă două noi astfel de locuri, în Sudul municipiului – pe strada Lacului, şi lângă lacul din zona Nord.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.