…unde se îmbulzesc să intre toți consilierii județeni, că e rost de lovele în plus. ATOP, căci despre această „instituție” vorbim, pe scurt, este un fel de comisie în cadrul CJ, care nu poate da sancțiuni, ci doar poate trasa sarcini, adică vorbe-n vânt. Concret, de ordinea publică răspunde Inspectoratul de Poliție și Inspectoratul de Jandarmi, ambele instituții având comanda la șefii lor din cadrul M.A.I. și nicidecum la ATOP, ei fiind și cei care le trasează sarcini și îi evaluează cu adevărat și în nici un caz comisia politică numită ATOP. Ei bine, acești privilegiați remunerați din bani publici, separat de alte venituri sau salarii ale lor, alcătuiesc inutila comisie ATOP, totul fiind nu doar imoral, ci și total păgubos pentru CJ cu extindere la statul român !!!
Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ regăsim 14 proiecte de hotărâri, din 28, privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean în AGA la Expo Nord Oletnia, AGA la Flandra, AGA la Parc Industrial, CA la Spitalul Județean, CA la Spitalul Drăgoești, CA la Spitalul Mihăești, CA la Teatrul „Anton Pann”, CA la Cultură, CA la Biblioteca „Antim Ivireanul”, CA la Muzeul „Aurelian Sacerdoțeanu”, CA la Paltul Copiilor, în Comisia de evaluare la CSEI Băbeni, în Comisia de evaluare la SPS Bistrița, dar și desemnarea a 6 consilieri județeni în ATOP.
În vinerea „sfântă” se împart simbriile politice,
lipitorilor de afișe care au ajuns în fotoliile de consilieri, fără ca ceva interesant să-i reprezinte, fiind doar niște oportuniști care în ședințele de comisii, unii, s-au supărat că alții noi au fost desemnați și nu ei (consilieri „proaspeți”). Dorința disperată de a fi desemnat în CA, AGA sau în comisii nu stă neapărat în indemnizații, majoritatea fiind neremunerate, dar un scop precis există dinainte… că dacă nu curge, pică, după !
Din toate cele enumerate, ne oprim la ATOP, pentru că bătaia politică aici este – desemnarea consilierilor în acest organism cu rol consultativ și fără personalitate juridică, dar care funcționează pe lângă Consiliul Județean. Desemnarea „nominală” finală a membrilor le va aduce acestora un venit suplimentar de 1750 lei/cap de reprezentant, sumă încasată de viitorii consilieri care cică vor „asigura” reprezentarea și promovarea intereselor comunității în scopul unui climat de siguranță și securitate pulică. Aiurea !
Componența ATOP Vâlcea numără 14 „specialiști”,
6 consilieri județeni, suprefectul județului, șeful Poliției Județene, șeful Jandarmeriei, șeful Inspectoratului de Urgență, reprezentantul Corpului Național al Polițiștilor și atenție!, 3 reprezentanți ai comunității. La ora actuală, ATOP are un președinte în persoana lui Dumitru Persu, dar și un secretariat asigurat de Lăcătușu Maria, inspector de specialitate.
Trebuie menționat că desemnarea „nominală” a autorității teritoriale de ordine publică este validată de către Consiliul Județean pentru o perioadă de 4 ani, iar pentru asta se propune azi desemnarea a 6 consilieri județeni ce vor avea calitatea de membri în ATOP, ei luând locul celor care-și termină mandatul. Din proiectul de hotărâre aflăm că Marin Florian – vicepreședinte CJ și consilierii
județeni : Alina Lupu – PSD, Victor Popescu – PNL, Florin Mutuligă – PSD, vor face parte din următoarea componență a acestei autorități teritoriale. „Nu” știm care sunt ceilalți 2, mai ales că unul din cei 6 va fi ales președintele autorității.
Suntem „încrezători” că un consilier județean care va face parte din acest organism este Bușu Adrian, și deși nu îl regăsim desemnat în proiectul de hotărâre, are promisă funcția de președinte, funcție remunerată cu un venit lunar de cam 3000 lei. Totuși, să cobori de la un venit de bază de 20.000 lei (12.000 lei în mână ) și să rămâi cu un venit modic după 4 ani de zile, e cam greu la prima vedere, dar la a doua suma se poate reîntregi, vedem, prin sinecuri politice. Nu cunoaștem, dar se pare că Bușu s-a reîntors la Colegiul Medicilor, de unde a plecat și a ajuns vecepreședinte CJ, în legislația 2016-2020.
Cu cei 6 să zicem că ne-am cam lămurit,
despre reprezentanții instituțiilor de ordine publică – poliție, jandarmi, urgențe – nu prea avem ce comenta, ei fiind apolitici (membri de drept !), dar care sunt cei 3 reprezentanți ai comunității ? Nu știm ! Știm că în legislația trecută au fost „mari” reprezentanți ai populației – Diaconu Gheorghe, Lăstun Bogdan și Guțui Gheorghe. Ce au făcut cei 3 în 4 ani de zile, doar ei știu. Noi știm că sigur și-au luat indemnizația, la timp ! Ce mai știm ? Că au avut activitate zero !
Acum, dacă se uită cineva pe atribuțiile ATOP, cum au fost împărțiți în cele 3 comisii cu denumiri SF pentru mulți din membri acestei structuri, dacă deschide ultima informare din 2017, o să spună că planul strategic anual referitor la obiectivele ce vor fi realizate în ATOP sunt informări care ne demonstrează că acolo nu se doarme și se muncește pe rupte !!! Aiurea ! Vedem bine, ultima informare publică este din anul 2017, iar anii 2018, 2019 și 2020 sunt pe câmpie, dar banii în buzunar !!!
ATOP, doar pe hârtie și nimic concret,
contribuie la elaborarea planului de activități și la fixarea obiectivelor și indicatorilor de performanță minimali, având ca scop protejarea intereselor comunității și asigurarea climatului de siguranță publică; sesizează și propune măsuri de înlăturare a deficiențelor din activitatea de poliție; face propuneri pentru soluționarea de către organele de poliție a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; organizează consultări cu membrii comunităților locale și cu organizațiile neguvernamentale cu privire la prioritățile siguranței persoanei și a ordinii publice. Concret, nu se întâmplă nimic relevant și de substanță, ci doar bla- bla- blauri și abureli de justificat niște cheltuieli inutile și substanțiale, pentru niște privilegiați…
Ce se mai aude ?
Cum mai plâng și alții că nu le mai ajung banii pentru vile, mașini, excursii și ce mai vor ei și fac tot felul de presiuni pe la împărăție să fie și ei băgați în ATOP. Vedeți dvs., indemnizația ca indemnizația, dar puterea pe care speră să o aibă prin calitatea de membru e cea care le ia mințile unora. Pentru sinecuristul Prală Ștefan și slugarnica Maria Preda, fost viceprimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, care la terminarea mandatului s-a ales cu 2 mașini de lux, terenuri, un conac, un apartament în București și altele pe care încă nu le știm, pentru cei doi Gutău Mircia face „diligențele” necesare să ajungă și ei în acest organism care cică se ocupă cu securitatea publică !!! Prală are un venit de 5000 euro la CET, încă un venit de 500 euro la ABA Olt, dar nu-i ajung acești bani și mai vrea și 1750 de la ATOP. Carmen Preda a primit de la Gutău un salariu public pentru care nu face nimic, în cuantum de 20.000 lei, dar nu-i ajunge nici ei această suma, conacul cu ce îl mobilează ? Mașina de lux cu ce o întreține ?…
Avem motive să credem că vom reveni,
CA – Consiliul de Administrație, AGA – Adunarea Generală a Acționarilor, ATOP – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, CSEI – Centrul Școlar de Educație Incluzivă, SPS – Școala Profesională Specială