Reprezentanții elevilor au decis să se întâlnească cu candiații la primăria Râmnicului în scopul aflării planurilor acestora legate de educație. Primul pe listă : Virgil Pîrvulescu!
Asociația Vâlceană a Elevilor este determinată să afle intențiile candidaților la Primărie în legătură cu educația! Elevii vâlceni au nenumărate nevoi, iar AVE își dorește să se asigure că viitorul primar, oricare ar fi acela, va ține cont de ele și le va acoperi. De aceea, doi dintre reprezentanții noștri s-au întâlnit joi, 3 septembrie, cu domnul Virgil Pîrvulescu în vederea acestei situații.
Cu domnul Pîrvulescu s-au pus mai multe probleme care îi vizează pe elevi. În legătură cu bursele, care reprezintă o problemă de ani întregi, domnul candidat a declarat că le va acorda garantat. Transportul reprezintă o altă greutate cu care elevii vâlceni se confruntă și, deși rezolvarea acestuia ține strict de Consiliul Județean, domnul Pîrvulescu a spus că dacă nu se soluționează problema întocmai, va face diligențele necesare asupra instituției în cauză, pentru rezolvarea acestora.
Școlile Vâlcene nu pot fi considerate cele mai moderne și dotate instituții la ora actuală. Însă, candidatul în cauză a promis că se va ocupa de ele cum se cuvine, prin renovări și dotarea unităților de învățământ respective cu aparatura și materialele de care este nevoie.
Educația este prioritară, elevii vâlceni sunt prioritari, astfel AVE este determinată să continue discuțiile și cu ceilalți candidați în vederea prosperității sistemului educațional din orașul nostru. Sperăm ca viitorul primar, oricare ar fi acela, să prioritizeze educația și să țină cont de doleanțele elevilor.