29 total views

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, medicul Dan Ponoran, speră să obţină la sfârşitul lunii august o sponsorizare de 10.000 de euro din partea CEZ România, în urma celei de-a treia ediţie a Maratonului Olteniei. Acţiunea sportivă va avea loc în Parcul Zăvoi, în 29-30 august şi va strânge la start 120 de participanţi. Banii obţinuţi vor fi donaţi SJU pentru copii din Vâlcea născuţi prematur.

dan ponoranMaratonul Olteniei se va desfăşura anul acesta pe două variante de traseu: scurt de aproximativ 33 km şi lung de 51 km, competiţia este adresată mai ales cicliştilor amatori. Iubitorii de ciclism, de toate vârstele, care nu îşi propun să concureze, pot să  participe la plimbarea populară cu bicicleta care va avea loc în aceeaşi zi. Pe 30 august  întrecerea  de Trail Running se va desfăşura pe un traseu  de semimaraton 21,1 km şi un cros de 10 km.

CEZ România a promis managerului Dan Ponoran că banii obţinuţi vor fi donaţi SJU Vâlcea, spitalul vâlcean fiind unul dintre spitalele prinse pe lista de sponsorizări a societăţii poloneze. Astfel, participanţii la maraton vor avea ocazia nesperată de a arde calorii pentru o cauză umanitară…salvarea  copiilor prematuri.

 

 

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.