138 total views

Hotelierii din staţiunea Călimăneşti au realizat în sfârşit că fără o bază de agrement în staţiune afacerile lor vor muri încet, dar sigur, şi s-au gândit să investească într-un parc de tip aqua magic, după ce primarul Florinel Constantinescu a demarat lucrările de construire a unui parc aqua magic pentru atragerea turiştilor.

În prezent, staţiunea stă prost la capitolul distracţie, hotelierii recunoscând oficial că turiştii nu au motive să descalece la Vâlcea. Primarul Constantinescu a afirmat că în viitorul apropiat staţiunea Călimăneşti-Căciulata va avea două aqua parcuri, care vor resuscita turismul în staţiunile de pe Valea Oltului.
,,Călimăneştiul este o staţiune balneară şi asta este coordonata pentru care ne dorim să fim căutaţi. Noi nu suntem Sinaia, cum suntem comparaţi de anumite persoane. Aici, ne propunem să atragem toate tipurile de turişti, pentru că le putem oferi toată gama de turism, de la tratament balnear, la turism monahal, dar şi turismul efectiv pentru tineri. În acest ultim capitol, Călimăneştiul va avea două parcuri de tip aqua magic, unul al primăriei şi unul al dezvoltatorului care deţine baza de tratament din Căciulata. Cele două, odată finalizate, vor duce la o explozie a turismului pe Valea Oltului, în următorii doi-trei ani. Mai vreau să spun că a crescut simţitor turismul de week-end, fapt reflectat de încasările din ultima perioadă.”, a precizat primarul Florinel Constantinescu.
Primarul Călimăneştiului făcea referire la proiectul “Mirajul Oltului”, proiect demarat pe fonduri europene care va avea trei bazine, tobogane şi un vaporaş, pentru croaziere pe râul Olt. Cel de-al doilea aflat în derulare este un aqualand cu 10 bazine pe malul Oltului, în Căciulata şi aparţine unui investitor privat.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.