58 total views

Apavil_Interventie

De asemenea, au fost realizate o serie de lucrări punctuale: s-au curăţat cămine de racord la reţelele de canalizare ale scărilor de bloc; s-au vidanjat staţiile de pompare nr. 6 şi nr. 3 din Prundeni şi rezervorul staţiei de epurare din cartierul S. Gheorghe; a fost repus pe poziţie rezervorul de 80 mc pentru stocare apă la Gospodăria Prundeni; s-a urmărit în permanenţă funcţionarea echipamentelor la toate staţiile de pompare apă din cadrul sectorului precum şi la staţia de epurare din Drăgăşani şi la staţiile de repompare din Prundeni; au fost verificaţi parametrii apei potabile furnizate în sistemele celor două localităţi dar şi cei ai apei menajere epurate şi descărcate în contracanalul Olt.

Tot în cursul săptămânii trecute au fost verificate şi înlocuite apometre în Drăgăşani şi Prundeni, acolo unde acestea nu corespundeau din punct de vedere metrologic sau erau blocate.

A fost asigurată în continuare asistenţa tehnică pe str. Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Primăverii, Regele Ferdinand, Belşugului dar şi la staţiile de apă nr. 1 Rudari şi nr. 2 Olt precum şi la Staţia de Epurare Drăgăşani cu ocazia efectuării lucrărilor care privesc „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerarea Drăgăşani” din cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, respectiv a lucrărilor de extindere canalizare în Drăgăşani – cartierele Zlătărei, Zărneni şi Valea Caselor (13.998 ml şi 11 staţii de pompare) în cadrul proiectului „Realizarea ratei de conectare de 100% în aglomerarea Drăgăşani”.

Nu în ultimul rând, au continuat lucrările în cadrul proiectului „Reţea apă potabilă cartier Zărneni şi Valea Caselor, Municipiul Drăgăşani”, fiind executate spălări cu hidrojetul a tronsoanelor de canalizare în cartierul Zlătărei.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.