81 total views

Vineri 6 februarie, la sediul ABA OLT din Râmnicu Vâlcea a avut loc deschiderea primei conferinţei de presă pentru Etapa I a proiectului „WATMAN – Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor.

Administraţia Naţională „Apele Române”, în calitate de beneficiar, şi Administraţia Bazinală de Apă – ABA OLT Vâlcea, implementează proiectul WATMAN -Sistemul informatic pentru Managementul Integrat al Apelor, care are ca obiectiv protejarea populaţiei, prin modernizarea infrastructurii adecvate în prevenirea inundaţiilor, dar şi a altor fenomene hidrologice extreme, secetă, poluări sau accidente la sistemul de gospodărire a apelor. Aproximativ 1,5 milioane de locuitori din zonele vulnerabile vor beneficia de informaţii, în timp real, privind evoluţia şi gestionarea fenomenelor hidrologice extreme, iar riscul de producere a acestora va fi diminuat cu 7% la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa, Siret, Prut – Bârlad şi Dobrogea – Litoral.

„WATMAN – Sistem informaţional pentru Managementul Integrat al Apelor – proiect prin care se pun bazele aplicării strategiei naţionale pentru managementul resurselor de apă, inclusiv a situaţiilor generate de fenomene hidrologice extreme (n.r. secetă şi ape mari, poluări sau accidente la sistemul de gospodărire a apelor) în caz de dezastre, elaborată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). Lucrările de infrastructură propuse, echipamentele şi dotările, vor fi instalate în puncte distincte pe întreg teritoriul românesc, în toate cele 11 Bazine Hidrografice: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş – Vedea, Buzău – Ialomiţa, Siret, Prut – Bârlad şi Dobrogea – Litoral.
Proiectul are o valoare de 63 milioane de euro, din care 85% sunt fonduri europene, iar restul de 15% este cofinanţat de la bugetul de stat. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni. Obiectivul general al proiectului WATMAN este de a contribui la managementul sustenabil al resurselor de apă în majoritatea zonelor, prin implementarea măsurilor structurale şi nestructurale şi de a ajuta la realizarea obiectivelor POS Mediu, în vederea reducerii incidenţei dezastrelor naturale ce afectează populaţia României. Printre obiectivele specifice socio-economice regăsim: întărirea capacităţii de intervenţie în caz de inundaţii a A.N. „Apele Române“, dar şi îmbunătăţirea sistemului de alarmare şi avertizare a populaţiei din zonele afectate de inundaţii şi reducerea timpului de reacţie, în vederea prevenirii efectelor inundaţiilor. Proiectul îndeplineşte obiectivul global al POS Mediu de protecţie şi îmbunătăţire a calităţii mediului, precum şi a standardelor de viaţă în România, urmărindu-se conformarea cu prevederile acquisului de mediu. Implementarea proiectului va avea un impact pozitiv considerabil asupra populaţiei prin faptul că aproximativ 1,5 milioane de locuitori din zonele vulnerabile vor beneficia de informaţii în timp real privind evoluţia şi gestionarea fenomenelor hidrologice extreme, iar riscul de producere a acestora va fi diminuat cu 7% la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România.

WATMAN
În conformitate cu Ordinul Ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice nr. 1594 / 26.06.2013 și Contractul de Finanțare nr. 3732 / 09.08.2013 pentru aprobarea proiectului WATMAN:
Valoarea totală a proiectului la nivel național este de 63,8 mil.euro din care, 80% sustinuta din fondul de coeziune al UE si 20% din bugetul de stat. Durata de implementare a proiectului -12 luni
Obiectivul principal al proiectului WATMAN este reducerea riscului la inundații în zonele cele mai vulnerabile, iar indicatorii urmăriți:
• populația care beneficiază de proiect privind protecția împotriva inundațiilor este de 1,5 milioane locuitori;
• reducerea riscului de incidență la inundații – în zona proiectului va fi de 7%.
Proiectul presupune 2 componente majore de intervenție:

1. MĂRIREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ A CONSTRUCȚIILOR HIDROTEHNICE
• modernizarea sistemului de monitorizare a stării barajelor prin montarea de senzori automați;
• consolidarea sistemului de monitorizare a rețelelor hidrografice (precipitații solide, lichide, debite, etc.) prin realizarea stațiilor automatizate pentru debitele pe afluenților și derivații;
• software si hardware pentru controlul și coordonarea exploatării construcțiilor hidrotehnice;
• echipamente și piese de schimb
2. CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE INTERVENȚIE ÎN CAZ DE CALAMITĂȚI NATURALE
• realizarea centrelor de coordonare si a centrelor de intervenței rapidă;
• modernizarea sistemului de monitorizare a calității apei prin montarea de stații automate de calitate în număr de 6.
In cadrul bazinului hidrografic Olt, vor fi amplasate un numar total de 46 de statii automatizate impartite pe categorii de folosinte.

JUDETUL BRASOV: vor fi amplasate un numar de 15 statii automatizate din care:
• 6 statii automatizate senzori pentru masurarea precipitatiilor solide si lichide: Sacele, Moeciu, Fundata, Brasov, Lisa, Jilbert;
• 2 statii pentru marire agradului de siguranta la baraje: baraj Dopca, baraj Sacele;
• 5 statii pentru masurarea debitelor derivatiilor: Hoghiz, Predeal, 2 Codlea, Sacele;
• 1 statie pentru masurarea calitatii apei : Ghimbav.
• 1 statie automatizata pentru post hidrometric pe afluenti: Dopca
JUDETUL COVASNA: vor fi amplasate un numar de 3 statii automatizate din care:
• 1 statie automatizata pentru masurarea calitatii apei: Borosneu Mare.
• 2 statii automatizate cu senzori pentru masurarea precipitatiilor lichide si solide la Baraolt; si Covasna;
JUDETUL HARGHITA: vor fi amplasate 8 statii automatizate din care:
• 4 statii automatizate cu senzori pentru masurarea precipitatiilor lichide si solide: Miercurea Ciuc, Capalnita, Ciuc Sangeorgiu, Plaiesii de Jos;
• 1 statie pentru marirea gradului de siguranta la baraje: Baraj Frumoasa;
• 1 statie pentru masurarea debitelor derivatiilor: aductiune Frumoasa;
• 2 statie automatizata pentru posturile hidrometrice pe afluenti în localiatea Frumoasa;
JUDETUL SIBIU: vor fi amplasate 8 statii automatizate din care:
• 5 statii automatizate cu senzori pentru masurarea precipitatiilor lichide si solide: Gura Raului, Cartisoara, Poplaca, Gura Raului;
• 1 statie pentru masurarea debitelor folosintelor: în localitatea Sadu;
• 1 statie automatizata pentru marirea gradului de sigurantala barajul Gura Raului;
• 1 statie pentru masurarea debitelor derivatiilor : Gura Raului;
JUDETUL VALCEA: vor fi amplasate 12 statii automatizate din care:
7 statii automatizate cu senzori pentru masurarea precipitatiilor lichide si solide: Malaia, Voineasa, Ob. Lotrului,Voineasa, Perisani, Vaideeni;
1 –Sălătruc (Argeș)
3 statii pentru masurarea calitatii apei:Băbeni, Malaia, Bistrița-Băbeni;
1 statie pentru masurarea debitelor folosintelor: în localitatea Brezoi.

BENEFICII DIRECTE:
1. Optimizarea sigurantei si eficientei lucrarilor hidrotehnice deja existente la nivel national, aflate in administrarea A.N. ”APELE ROMANE”;
2. Informatizarea sistemului de colectare a datelor provenite de la statiile automate care vor fi montate la nivelul barajelor care fac parte din infrastuctura critica;
3. Monitorizarea permanenta, de la distanta, a modului de comportare a constructiilor hidrotehnice;
4. Integrarea tuturor informatiilor la nivelul Sistemului National de Gospodarire a Apelor si comunicarea cat mai rapida intre autoritatile centrale si locale responsabile.

REZULTATELE PROGNOZATE ALE PROIECTULUI
Pentru principalele folosinte din BH OLT vor fi instalate statii automatizate pentru monitorizarea on-line a parametrilor de calitatea apei:
• Sistemele decizionale modernizate pentru acţiunile operative din timpul şi după producerea inundaţiilor;
• Optimizarea controlului încoordonarea exploatării construcţiilor hidrotehnice;
• Date hidrologice îmbunătăţite şi integrate prin colectarea datelor în secţiunile de râu unde nu există în acest moment staţii hidrologice;
• Prognoza mai precisă a viiturilor şi a poluărilor într-o perioadă scurtă de timp,prin folosirea datelor colectate.
Prin toate măsurile care se vor lua, proiectul WATMAN este cel mai mare proiect de management de întărire a capacităţii instituţionale şi decizionale derulat până în prezent în România.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.