51 total views

Fostul prefect Anuţa Handolescu, revenită pe scena politică vâlceană pe uşa din dos, prin reînscrierea în PDL Călimăneşti, pentru că PDL Râmnicu Vâlcea a refuzat să o reprimească, se vrea preşedinta Consiliului de Administraţie a RAJDP Vâlcea.

Anuta HandolescuFostul prefect a revenit în administraţia locală datorită unui vot de încredere dat de PNL Vâlcea pentru ocuparea funcţiei de administrator provizoriu al RAJDP Vâlcea. Numirea a fost făcută în luna iunie, iar provizoratul fluturat de PNL ascundea de fapt intenţia de preluare a preşedenţiei CA al RAJDP.
În luna mai, Consiliul Judeţean Vâlcea a anunţat organizarea procedurii de selecţie/evaluare prealabilă a candidaţilor pentru funcţiile de membrii ai Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, dar nu s-a prezentat nimeni. La a doua strigare s-a depus un singur dosar, cel al lui Ovidiu Popa, dar acesta şi-a retras candidatura. Motivul era simplu: indemnizaţia lunară pentru desfăşurarea acestei activităţi a fost stabilită undeva la 32 lei.
În final, Consiliul Judeţean a trecut la desemnarea a doi administratori provizorii la RAJDP prin votul consilierilor judeţeni. Liberalii au propus şi votat două persoane:Anuţa Handolescu şi Victor Popescu. Mandatul celor doi este pentru o perioadă de 4 luni.
Se pare că deşi şi-a intrat în pâine de o lună de zile, Anuţa Handolescu a refuzat invitaţia conducerii RAJDP de a lua contact cu activitatea societăţii. Surse din cadrul PNL susţin că Anuţa Handolescu vrea de fapt funcţia de preşedinte al CA care-i permite un control total asupra societăţii şi o indemnizaţie demnă de un preşedinte. În cazul în care visul i se va împlini, actuala conducere a RAJDP va avea zile negre, doamna va controla tot şi va decide în funcţie de interesele celor care i-au dat funcţia.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.