…dar și pentru noi toți. Pentru prima dată președintele, primarii și parlamentarii își termină mandatul în același an. Super anul electoral 2024, crucial de altfel pentru politica din România, este cel mai încărcat an politic din ultimele decenii – 4 rânduri de alegeri.
Un rol important îl vor avea, însă, alegerile locale, deoarece partitele cu cei mai mulți primari, președinți de consilii județene/locale vor influența și rezultatele celorlalte tipuri de alegeri care urmează: parlamentare și prezidențiale. Cine câștigă localele are șanse foarte mari să trimită în Parlamentul României câți mai mulți parlamentari, obținând astfel un avantaj pentru prezidențiale. Cu toate astea, singurele formațiuni politice care îndeplinesc acest criteriu sunt PSD și PNL, care au în țară 1300, respectiv 1200 de primari. Totuși, un avantaj mare de a număra, după septembrie, mai mulți consilieri locali și județeni, în comparație cu alte partide minoritare lipsite de capital electoral, va avea partidul condus de George Simion – AUR, care nu are nevoie de organizații în teritoriu, așa cum are, de exemplu, Alianța nou înființată – USR/PMP/FD, adică, Dreapta Unită.
Dacă în județul Vâlcea lucrurile sunt cam clare, din punct de vedere politic (cca 65-70% din primari vor câștiga un nou mandat!), nu putem spune același lucru despre municipiul Râmnicu Vâlcea, reșesință de județ, important centru economic și nu numai. Anul acesta intră în joc fețe noi care nu au mai făcut politică, candidând independenți sau de la partide nou înființate, dar și veterani politici care la ultimul tur de alegeri locale nu doar că nu au candidat, dar nici nu au fost văzuți în campaniile electorale. Deși an greu pentru alegătorii municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru funcția de primar un avantaj important, din nou, îl are actualul primar – Gutău Mircia! El va avea doi contracandidați importanți, cu partide în spate – Virgil Pîrvulescu, PNL și Vicențiu Mocanu, AUR, dar și un candidat independent – Daniel Bușe, care de aproape 2 (doi) ani de zile își face campanie. El susține că „numele Bușe este greu de digerat, pentru unii, dar trebuie să accepte pe parcurs ideea că un candidat independent va fi primar la Râmnicu Vâlcea!”. Are și o direcție: „eu împreună cu voi, cetățenii, să câștigăm primăria și o vom câștiga!”
Datele, deși nu oficial, la care vor fi organizate alegeri au fost stabilite deocamdată pentru Parlamentul European – 9 iunie, atunci când toate cele 27 state membre vor vota, dar și pentru alegerile locale – 29 septembrie, un singur tur. Sunt încă în discuție celelalte două rânduri de alegeri.
sursa foto – alegeri 2024/ facebook