70 total views

Din când în când, la vremuri complicate, liberalii vorbăreţi, expansivi şi impulsivi îşi iau câte un tip scump la vorbă, inexpresiv şi având tot atâta temperament cât un aisberg. În scurt timp, se-ndrăgostesc şi, considerându-l eroul lor salvator, îl aşază în fruntea partidului şi îl trimit să candideze la preşedinţie. Am asistat la o astfel de love story liberală, în urmă cu vreo zece ani. Povestea se repetă acum, dar cu alt personaj.

Domnul Klaus Iohannis are multe trăsături comune cu precedentul amor al PNL, Theodor Stolojan. Ca şi acesta, a făcut multă administraţie şi puţină politică, are o reputaţie bună şi o imagine de om serios, pare o persoană sobră şi calmă, care nu se lasă atrasă în dispute inutile şi comunică puţin şi precis, fără să-i tresară un muşchi pe figură. Traseul său politic în PNL arată aproape identic cu  cel al domnului Stolojan, arzând, ca şi acesta, etapele. Fostul prim-ministru a intrat în partid în 2000, a candidat în acelaşi an, la preşedinţia ţării, apoi a fost ales şeful PNL. Dl Iohannis, care şi-a luat carnet de membru anul trecut, candidează mai întâi la preşedinţia partidului, apoi, foarte probabil, la cea a ţării.

Urcarea primarului Sibiului pe cea mai înaltă treaptă din PNL poate fi privită ca o eliberare a dlui Crin Antonescu de corvezile de partid, pentru a-şi folosi energia în cursa pentru Cotroceni. Aceasta este, deocamdată, varianta oficială, dar tot mai puţin credibilă, după declaraţiile mai multor lideri privitoare la desemnarea candidatului alianţei PNL-PD-L pe baza unui sondaj de opinie şi după uşurinţa cu care dl Antonescu repetă: „Eu pot fi orice!”.  A doua variantă – că dl Iohannis va fi cel desemnat – e discutată în şoaptă, dar pare, în acest context, mai plauzibilă. Astfel, mişcarea pe care dl Iohannis a decis, deloc de unul singur, s-o execute poate fi interpretată ca o încercare de a dobândi mai multă putere şi  vizibilitate, în perspectiva scrutinului prezidenţial. Toţi candidaţii la funcţia supremă în stat, cu excepţia independenţilor, sunt şefi de patide, transmiţând electoratului un mesaj de forţă şi ideea că sunt conducători predestiaţi. Liberalii nu se pot abate de la regulă, fără riscuri, opunându-i lui Victor Ponta, numărul unu în PSD şi în guvern, un numărul doi, deci pe cineva care este tributar altcuiva. Ca preşedinte de partid, Klaus Iohannis ar deveni cel mai important factor politic de decizie, liderul spre care se îndreaptă toate privirile şi atenţia mass-media, obţinând, astfel, vizibilitatea publică atât  necesară, unui om politic ce a preferat discreţia. Îmi este greu să-mi imaginez lucrurile altfel, adică pe preşedintele PNL Iohnnis stând în faţă şi făcând declaraţii politice şi pe prezidenţiabilul Antonescu tăcut şi eclipsat, în spatele său. Cred că congresul de peste o lună ar putea face rocada între cei doi lideri: Iohannis prezidenţiabil şi preşedinte al PNL, Antonescu primvicepreşedinte până la congresul de după alegeri, când – dacă nominalizatul liberal câştigă – îşi va lua şefia absolută înapoi.

În 2004, într-o conjunctură asemănătoare, Theodor Stolojan ar fi putut câştiga scrutinul prezidenţial, dar a cedat psihic, substituindu-i-se, cu succes, perechea sa de alianţă, Traian Băsescu. Pe dl Iohannis nu va avea cine să-l înlocuiască, lăcrimând „Dragă Klaus”, aşa că bine ar fi să aibă nervii tari. (sursa AICI)

Rodica Ciobanu, senior editor al ziarului Gândul

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.