71 total views

Reprezentanţii Moda Sârguinţa SCM Râmnicu Vâlcea iau cu asalt piaţa externă

Din 2008, societatea cooperativă meşteşugărească Moda Sârguinţa Râmnicu Vâlcea a intrat într-un program de promovare a exporturilor româneşti în Europa, făcându-şi deja cunoscută prezenţa prin mai multe participări în cadrul misiunilor economice şi a festivalurilor de modă. Ambasadori ai bunului gust, vâlcenii au reuşit să facă senzaţie cu noile creaţii în faţa partenerilor europeni, dar şi la Expoziţia Mondială a cooperaţiei din 2012, la Manchester.

Reprezentanţii României în Europa

De mai bine de cinci ani, reprezentanţii cooperaţiei vâlcene defilează cu succes cu produsele realizate de Moda Sârguinţa pe scena unor festivaluri de modă şi târguri internaţionale de profil din Europa. „Cu ajutorul unor subvenţii guvernamentale pentru plata spaţiilor din târgurile de profil din Europa. Au fost târguri meşteşugăreşti, pentru că suntem o cooperativă meşteşugărească, dar producţia noastră a depăşit de mult această caracteristică. Aş  spune că ne apropiem de nivelul industrial, dar cu aspect de meşteşug. Am participat la Târgurile din Torino, Milano, Munchen. Am avut şi participări în cadrul diverselor misiuni economice de promovare a produselor româneşti. Au fost organizate şi găzduite de ambasadele şi consulatele României de la Roma, Milano, Madrid, Barcelona, Londra, din Norvegia şi Suedia. Anul 2012 a fost Anul Mondial al Cooperaţiei sub egida UNESCO şi ONU. La expoziţia mondială de profil de la Manchester pot spune că noi românii am avut cel mai interesant şi vizitat pavilion din cadrul show-ului. Ne-am prezentat cu produse începând de la: tradiţie populară, producţie industrială de ultimă clasă.A fost o prezentare reuşită, toată lumea ne-a felicitat, am primit o diplomă de merit pentru modul în care s-a prezentat România”, explică directorul financiar al firmei, Mariana Niţu.

„Diplomele ne interesează mai puţin decât vânzarea directă!”

Deşi nu au obţinut premii importante în cadrul târgurilor şi expoziţiilor la care au participat, creatorii de modă de la Sârguinţa susţin că sunt mult mai interesaţi de impactul direct asupra vizitatorilor. „Avem diplome de merit, de participare etc. Sunt doar simple hârtii! Participând la târguri cu vânzare pe noi ne-a interesat reacţia potenţialilor clienţi în faţa produselor noastre. Am verificat extrem de mult partea de tehnologii, de proiectare a tiparelor pentru a le adapta stilurilor din Italia, din Germania şi aşa mai departe. Există configuraţii corporale diferite în zone geografice diferiţiale continentului. Majoritatea persoanelor s-au încadrat în tiparele noastre. Colegii noştri de la creaţie au mers numai cu colecţii noi la fiecare prezentare. Sunt amănunte de care ţinem seama”, susţine Mariana Niţu.

Brand propriu

Moda Sârguinţa şi-a impus chiar şi un brand propriu înainte de a începe aventura europeană. MODAS, este acum un nume protejat în România şi în alte câteva ţări europene, planurile de dezvoltare incluzând lărgirea ariei de distribuţie a produselor Modas Râmnicu Vâlcea pe tot continentul. „Am reuşit să impunem chiar acest brand propriu şi să îl protejăm în România şi alte câteva ţări din Europa. A ajuns cunoscut în lumea de specialitate, dar nu am reuşit să îl facem cunoscut publicului larg din România. Trebuie să ai o reţea de distribuţie bine pusă la punct. Am tot distribuit produse la diverse magazine, dar nu întotdeauna încasam banii la timp. Acum am deschis magazine proprii la Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Cluj, Bucureşti. Intenţionăm ca în toate marile oraşe din ţară  să deschidem magazine proprii. Vrem ca în următorii patru ani să avem o reţea de 20 de magazine în ţară. Din păcate, ne izbim şi de problema ţesăturilor pentru partea de fashion. Uneori găsim materialele necesare, uneori le primim cu întârziere. Vrem ca anul acesta să stabilim un contract cu o importantă firmă producătoare de ţesături uşoare din Spania. Avem colaborări şi cu magazine şi boutiqueuri la Torino- Como şi la Barcelona. Nu suntem foarte mulţumiţi de aceste colaborări pentru că lipseşte promovarea produselor noastre şi a brandului. Sunt români care au plecat în aceste ţări şi care pe lângă metehnele româneşti au mai adăugat şi şmecherii capitaliste”, a mai spus Mariana Niţu.
Anul trecut cifra vânzărilor înregistrată peste hotare pe brandul Modas a  ajuns la 120.000 euro. Pe o piaţă a modei aproape sufocată de  produsele marilor designeri, dar şi de fake-urile provenite din zona asiatică, începutul pare promiţător pemtru reprezentanţii Moda Sârguinţa.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.