Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, pune la dispoziţia cititorilor noştri, agenda şi calendarul lunii septembrie, perioada 13-15 septembrie, oferite de istoricul, Prof. dr. Florin Epure, director executiv
13 septembrie
Ora 17,00: Galeria de Artă Râmnicu Vâlcea
Expoziţia de pictură a artistei plastice Dedu Cornelia Victoria – Bucureşti.
Organizator: Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Vâlcea.
14 septembrie
Înălţarea Sfintei Cruci este cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile creştine închinate cinstirii crucii lui Iisus. În jurul anului 323, împăratul roman Constantin cel Mare a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, Elena, pentru a căuta Mormântul Domnului şi Sfânta Cruce, pe care fusese răstignit Iisus Hristos. După ce Crucea a fost găsită, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălţat Sfânta Cruce pe Golgota chiar pe locul răstignirii pentru închinarea credincioşilor. Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aminteşte de Patimile şi Moartea lui Hristos. În Sfintele Scripturi se spune că semnul Sfintei Cruci va străluci pe cer înainte de sfârşitul lumii.
14 septembrie – Grădiştea
Târg de sărbătoarea creştină a Înălţării Sfintei Cruci.
Organizator: Primăria comunei Grădiştea.
15 septembrie – Stoileşti
„Ziua comunei Stoileşti”, proiect cultural de afirmare a valorilor materiale şi spirituale ale comunităţii;
Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.
Partener: Primăria comunei Stoileşti.
14 septembrie – Teatrul “Anton Pann” prezintă spectacolul:
Sala Studio a Teatrului “Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, ora 11,30
Premieră spectacolul „Gâscănelul lăudăros”, de Maria Gornic.
CALENDAR CULTURAL VÂLCEAN – SEPTEMBRIE –
13 – 14 septembrie
1602: Stroe Buzescu îl răpune pe Mârza, cumnatul hanului tătar Gazi Ghirai, în lupta de la Teişani (Prahova). Rana căpătată în această confruntare i-a adus moartea lui Stroe Buzescu, la 2 octombrie 1602. Piatra funerară, din pronaosul fostei Mănăstiri Stăneşti, pusă peste mormântul său, de către soţia lui Sima, este o adevărată pagină de cronică istorică.
13 septembrie
1919: Se naşte actriţa Pompilia Vasiliu.
14 septembrie
1920: Se naşte cercetătorul ştiinţific şi cineastul Romulus Popescu;
1945: Se stinge din viaţă sociologul şi diplomatul Dumitru Drăghicescu.
15 septembrie
1850: Pe scaunul episcopal de la Râmnic este ales Sfântul Calinic Cernicanul.