Din verificările făcute prin formaţiile teritoriale de lucru ale SGA-Vâlcea s-a constatat existenţa cantităţilor mari de deşeuri menajere pe cursurile de apă din judeţ. Aceste deşeuri sunt antrenate de viituri şi transportate în lacurile de acumulare prin cursurile de apă.
Din acest punct de vedere în luna iulie 2013, S.G.A.Vâlcea a acţionat prin formaţiile de lucru Drăgăşani şi Govora pentru salubrizare şi igenizare pe cursurile de apă Cerna, Oltet , Otăsău şi Govora pe raza a 4 localităţi:
– localitatea Valea Mare pe pr.Cerna în zona pod Bălceşti, hm 15
– localitatea Zătreni pe pr.Olteţ în zona pod Săscioara hm 1164
– localitatea Pietrari pe pr.Otăsău în zona târg, hm 145
– localitatea Mihăeşti pe pr.Govora în zona biserica, Hm 126
S.G.A. Vâlcea a atenţionat consiliile locale urbane și rurale cu privire la necesitatea demarării acţiunilor de salubrizare a malurilor și a albiilor cursurilor de apă, dar si asupra obligativităţii păstrării curăţeniei.
Întreţinerea cursurilor de apă, inclusiv a văilor și a torenţilor are o importanţă deosebită, reprezentând o măsură preventivă de apărare împotriva inundaţiilor, constituind în acelaşi timp un obiectiv care trebuie să fie permanent în atenţia noastră cât şi a factorilor responsabili de la nivel local.
Astfel de acţiuni se vor desfăşura în special în zonele unde există riscul ca depozitele de orice fel de materiale să blocheze scurgerea apelor mari, provocându-se astfel inundaţii sau distrugeri de poduri, drumuri şi obiective socio-economice.