36 total views

Bărbatul de 52 de ani lucra la construcţia pasajului suprateran de pe Bulevardul „Tudor Vladimirescu” din Râmnicu Vâlcea. El a căzut de pe pasaj în timp ce încerca să îndepărteze nişte suporţi de pe grinzile podului. ITM Vâlcea a deschis o anchetă. Accidentul a avut loc în această dimineaţă. Din primele date, muncitorul lucra pe grinzi, la o înălţime de 6 metri deşi nu avea echipamentul necesar de protecţie şi nu purta centură de siguranţă sau cască de protecţie. Bărbatul a decedat la scurt timp după ce a suferit accidentul, în drum spre spital. Inspectorii de muncă efectuează cercetări pentru a stabili dacă firma respecta normele privind siguranţa muncii. „În această dimineaţă, a avut loc un accident de muncă mortal, iar ITM efectuează cercetări pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment. Un sudor lucra pe o grindă şi nefiind asigurat cu centură de siguranţă a căzut de la o înălţime de 6 metri. A suferit mai multe traumatisme care au condus la decesul acestuia. S-ar părea că muncitorul consumase băuturi alcoolice întrucât la locul accidentului s-a găsit o sticlă de doi litri cu vin care era consumată pe jumătate”, precizează Ion Nicolaescu, inspector şef ITM Vâlcea. Chiar dacă muncitorul consumase alcool, angajatorul răspunde pentru toate neconformităţile depistate în urma producerii acestui accident. Sancţiunile contravenţionale în cazul în care nu s-a respectat legislaţia privind protecţia la locul de muncă pot ajunge până la 30 000 lei. Firma Confort S.A deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu ar trebui să finalizeze lucrările la pasajul peste calea ferată din Râmnicu Vâlcea în luna decembrie. Investiţia depăşeşte 9 de milioane de euro. În zonă există pericol de accidentare şi pentru alte persoane deoarece Poliţia şi Primăria din Râmnicu Vâlcea nu au restricţionat circulaţia. Zilnic, pe sub pasaj trec maşini şi sute de persoane, inclusiv copii, în condiţiile în care pe şantier se lucrează.
Sursa:  adevarul.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.