51 total views

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a vândut, pe 20 decembrie 2014, clădirea în care a funcţionat partidul în perioada interbelică. Imobilul fusese restituit partidului în 2009, ca urmare a hotărârii Curții de Apel București.

Deși legea privind finanțarea partidelor politice interzice vânzarea bunurilor imobile timp de zece ani de la intrarea în patrimoniu, PNȚCD a vândut clădirea după numai cinci ani, pentru a evita sechestrul impus printr-o hotărâre judecătorească, pentru neplata datoriilor către o firmă privată, arată o investigație realizată de jurnaliștii EVZ. După ce doi notari au refuzat să autentifice contractul de vânzare, liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a reușit să perfecteze contractul de vânzare a imobilului la un notar din Râmnicu Vâlcea.

Pe 20 decembrie, Aurelian Pavelescu, însoțit de alți trei membri din conducerea partidului (Marius Guțău, Nick Teodorescu și Gheorghe Dinescu) i-au vândut imobilul din buricul Bucureștiului „colegei” Oanei Alina Dănilă pentru 420.000 de euro. Vânzarea a fost făcută în rate, 45.000 de euro până la 30 decembrie 2014, 27.000 de euro până pe 30 aprilie 2015, „grosul” de 348.000 de euro urmând a fi plătit abia la sfârșitul anului 2016.

Cumpărătorul Oana Alina Dănilă este, la rândul ei, membru PNȚCD și președinte al organizației de femei a partidului. Ea a mărturisit că nu și-a dorit niciodată să cumpere sediul. „Sper ca, până la ultima rată, să găsesc pe cineva care să cumpere. Această vânzare a fost o decizie politică pentru a nu ne fi executată clădirea în contul unei alte datorii, către o firmă privată”, a afirmat Dănilă, potrivit EVZ.ro.

Aurelian Pavelescu a declarat, pentru EVZ, că vânzarea clădirii din str. Clemenceau este legală. El susține că hotărârea de vânzare a fost luată legal și statutar de Comitetul Național de Conducere. Pavelescu ne-a mai spus că instanța judecătorească a reconfirmat, doar, proprietatea PNȚCD asupra clădirii, așa că nu i s-ar aplica interdicția de zece ani.

Liderul PNȚCD a mai spus că vânzarea clădirii trebuia făcută pentru a evita instituirea sechestrului.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.