1,885 total views

…pentru amenajare parc recreativ în Râmnicu Vâlcea. Gutău, deși se chinuia de câtiva ani, în conferința de presă susținută în 17 dec 2021, spunea că „are om la București care se ocupă” de „încasarea” în patrimoniu a celor 46 de hectare de teren, de pe Dealul Capela și dădea ca sigur că „în 3 luni de zile va reuși”. Iată, de data asta Guvernul a ținut cu el și în 40 de zile (nu 90!) și-a primit cadoul mult dorit. A întârziat Moș Crăciun, dar tot a ajuns! Dacă iepurașul îi aduce și UM Vlădești, Gutău a promis că „nu mai cere nimic până la pensie”.

Așadar, Primăria Râmnicu Vâlcea, până la urmă, nu Gutău, ci prin Gutău, a primit cu titlu gratuit suprafața de teren de 465.552 mp, fon forestier, pentru amenajare în scop recreativ – păduri – parc , din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului mediului, Apelor și Pădurilor, prin Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, în vederea realizării amenajărilor specifice pădurii – parc.

Pentru suprafața de 465.552 mp administrația are și obligații de îndeplinit, cum ar fi: să încheie un contract de administrare cu un ocol silvic, să respecte regimul silvic, să evidențieze preluarea suprafeței respective în patrimoniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, să asigure elaborarea studiului de specialitate pentru suprafața de fond forestier încadrată în categoria funcțională – păduri special amenajate în scop recreativ, păduri-parc, care a făcut obiectul transmiterii, dar și să-l depună în vederea avizării la comisia tehnică de avizare pentru silvicultură, în termen de 2 ani de la data aprobării transmiterii.

După aprobarea transmiterii este interzisă trecerea suprafeței de 465.552 mp din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului, prin hotărâre a consiliului local.

Suprafața de fond forestier asupra căreia nu sunt executate amenajările prevăzute de studiul de specialitate în termen de 5 ani de la data avizării, revine în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, prin hotărâre a Guvernului. Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea are responsabilitatea de a monitoriza respectarea întregii hotărâri, iar predarea-preluarea suprafeței se va face pe bază de protocol încheiat între Romsilva și municipiul Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.

După aceasta, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu cu Ministerul Finanțelor vor opera în mod corespunzător datele din intervalul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru aprobarea inventarului centralizat.

HG-50 Dealul Capela

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.