DOTĂRILE CU APARATURĂ MEDICALĂ PE MASA DE „OPERAŢII” A MINISTERULUI SĂNĂTĂŢII

După o serie de adrese şi memorii transmise Ministerului Sănătăţii, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. ION CÎLEA, a avut o întrevedere cu ministrul NICOLAE BĂNICIOIU, pe care l-a informat în detaliu despre necesităţile stringente de aparatură şi echipamente medicale ce trebuie achiziţionate şi puse la dispoziţia unităţilor spitaliceşti din judeţ. Lista de dotări prezentată ministrului cuprinde 14 echipamente în valoare totală de 5.257.590 lei cu TVA inclus.

Solicitările preşedintelui Ion Cîlea se referă, printre altele, la achiziţionarea unui computer-tomograf pentru înlocuirea celui existent la Spitalul Judeţean de Urgenţă care funcţionează din anul 2004 şi cu care s-au efectuat peste 2 milioane de expuneri, devenind astfel uzat şi fizic, şi moral. Acelaşi imperativ se impune şi în cazul artroscopului din dotarea secţiei Ortopedie, utilizat fără întrerupere din anul 2000, fiind, deci, folosit cu mult peste perioada de funcţionare normată şi recomandată.
Alte achiziţii extrem de necesare pentru eficienţa şi calitatea prestaţiilor medicale sunt: un aparat de electrochirurgie cu opţiune de sigilare vasculară, o combină laser pentru pol anterior şi pol exterior menită să sporească tipurile de servicii medicale în secţia Oftalmologie, o trusă de endoscopie digestivă cu posibilitate de electrocauterizare, pentru secţia Gastroenterologie şi, nu în ultimul rând, achiziţionarea a două mese de operaţie, monitoare tip ATI, ecografe, aparatură de sterilizare etc.
„L-am mai informat pe ministrul Sănătăţii că Unitatea de primiri-urgenţe de la Spitalul Judeţean nu are un spaţiu destinat investigaţiilor paraclinice şi radiologice, aşa cum se prevede în Ordinul Ministrului nr.1706/2007, şi nici nu are în dotare un computer-tomograf ori aparate Roentgen pentru efectuarea investigaţiilor conform aceluiaşi Ordin. Deocamdată încă se mai foloseşte aparatura medicală veche, dar cu mari cheltuieli de întreţinere şi de procurare a pieselor de schimb. Am motivat insistenţele mele şi de faptul că, în prezent, Consiliul Judeţean Vâlcea derulează un amplu program de reabilitare a spitalului cu finanţare din fonduri europene nerambursabile şi cu o importantă contribuţie din bugetul propriu al judeţului. Or, darea în folosinţă a spitalului reabilitat şi modernizat fără a se asigura şi minimum de aparatură medicală performantă ar face ca impactul medical asupra pacienţilor, aşa cum îl dorim şi este firesc, să nu fie pe măsura eforturilor financiare şi a aşteptărilor” – a precizat preşedintele Ion Cîlea.