Negocierile de la USG au luat sfarsit

Dup─â mai multe conflicte sindicale, angaja┼úii ┼či conducerea societ─â┼úii au semnat contractul colectiv de munc─â.

Greva general─â a salaria┼úilor de la Uzinele Sodice Govora s-a ├«ncheiat, s├ómb─ât─â diminea┼ú─â, dup─â ce negocierile dintre patronatul combinatului ┼či sindicat au luat sf├ór┼čit, iar contractul colectiv de munc─â pe anul 2013 a fost semnat, patronatul accept├ónd p─âstrarea celor 770 de locuri de munc─â. Potrivit pre┼čedintelui Sindicatului Sodistul, Adrian Gheorghe Mugioiu, contractul colectiv de munc─â pe anul 2013 a fost semnat, dup─â aproape cinci luni de negocieri cu patronatul, liderul sindical preciz├ónd c─â prin p─âstrarea celor 770 de locuri de munc─â au c├ó┼čtigat economia v├ólcean─â ┼či cea rom├óneasc─â. ÔÇ×Am semnat contractul colectiv de munc─â pe anul 2013, suntem bucuro┼či c─â am finalizat ├«n sf├ór┼čit aceste negocieri, iar greva general─â s-a ├«ncheiat dup─â dou─â zile ┼či oamenii au reluat activitateaÔÇŁ, a declarat liderul sindical, care nu a dat alte detalii ├«n leg─âtur─â cu modul ├«n care au fost solu┼úionate revendic─ârile salaria┼úilor, ┼či nici alte date privind con┼úinutul contractului colectiv de munc─â

Conflict sindical dus în instanţă

Liderul sindical a spus c─â singura sa nemultumuire este la adresa justi┼úiei, care ├«n cursul zilei de vineri, prin Tribunalul V├ólcea, a declarat ilegal─â greva salaria┼úilor dela Uzinele SodiceGovora, de┼či el sus┼úine c─â au fost urma┼úi to┼úi pa┼čii necesari declan┼č─ârii unui conflict de munc─â, iar conducerea a fost sanc┼úionat─â de c─âtre Inspec┼úia Muncii cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea legisla┼úiei muncii. ÔÇ×Suntem bucuro┼či c─â am ├«ncheiat contractul colectiv de munc─â ┼či am oprit disponibliz─ârile, se p─âstreaz─â cele 770 de locuri de munc─âÔÇŁ, a mai declarat pre┼čedintele Sindicatului „Sodistul”, Adrian Gheorghe Mugioiu. La ├«nceputul s─âpt─âm├ónii trecute, aproape 60 de angaja┼úi ai combinatului au intrat ├«n greva foamei, ├«ntre care ┼či liderul de sindicat, ├«ns─â ulterior acesta a reu┼čit s─â-i conving─â pe cei mai mul┼úi s─â renun┼úe la aceast─â form─â extrem─â de protest, dup─â ce mai mul┼úi muncitori cu probleme medicale grave au fost transporta┼úi la spital din cauza st─ârii precare de s─ân─âtate, ├«n final r─âm├ón├ónd ├«n grev─â doar trei salaria┼úi, unul dintre ei fiind liderul sindical.

Negocieri pe muchie de cuţit

Potrivit liderului sindical, revendic─ârile salaria┼úilor dela USGau vizat semnarea contractului colectiv de munc─â pe 2013, alocarea a 16 la sut─â din veniturile de exploatare pentru fondul de salarii, men┼úinerea num─ârului de angaja┼úi existent la ├«nceputul acestui an, ├«mbun─ât─â┼úirea condi┼úiilor de munc─â, respectarea acordurilor, a protocoalelor ┼či a actelor adi┼úionale ├«ncheiate cu sindicatul ┼či respectarea perioadei concediului de odihn─â. Ac┼úionarul majoritar Uzinelor Sodice Govora este Ciech Var┼čovia, cu 92,9% din titluri. ├Än structura ac┼úionariatului se mai reg─âse┼čte AVAS, cu 0,68% din titluri.La Uzinele SodiceGovora sunt produse toate tipurile de sare. Ini┼úial, patronatul polonez considera c─â preten┼úiile angaja┼úilor dela Uzinelesodice Govora sunt nerezonabile. ÔÇ×Managementul USG consider─â c─â decizia de a intra ├«n greva foamei, luat─â de un grup de angaja┼úi ai companiei este una delicat─â ┼či, din p─âcate, contraproductiv─â. Compania ├«n┼úelege c─â gestul radical este o expresie a preocup─ârii fa┼ú─â de dezvoltarea companiei, dar acesta aduce mai degrab─â tensiuni ├«n plus dec├ót solu┼úii. Vrem s─â ajungem la o ├«n┼úelegere. Trebuie s─â avem ├«n vedere ├«ns─â c─â, datorit─â condi┼úiilor economice, USG are unele limit─âri ├«n a r─âspunde unor solicit─âri nerezonabile. Presiunile adi┼úionale nu vor schimba aceast─â realitateÔÇŁ, afirma Robert Pietrowski, CFO al US Govora.