Sinteza saptamanii 23 – 28 februarie 2013

Săptămâna 18 -24 februarie s-a încheiat cu un eveniment tragic care a umbrit Sărbătoarea Dragostei la români. În noaptea de Dragobete, cinci tineri cu vârste între 17 şi 27 de ani au pierit într-o clipă după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu duba cu care circula cântăreţul de hip-hop Grasul XXL. Poliţiştii de la Rutieră au fost şi ei impresionaţi şi spun că nu au mai avut astfel de evenimente tragice pe drumurile din judeţ de aproape 10 ani şi sunt hotărâţi să crească numărul acţiunilor de prevenire. Accidentul s-a produs la intrarea dinspre Ramnicu Vâlcea în Călimăneşti, într-o curbă. Gaşca de prieteni se întorcea de la o petrece şi, după cum se precizează în raportul medico-legal, şoferul, un tânăr de 27 de ani din Berislăveşti, consumase ceva alcool înainte să se  să se urce la volan. Legiştii i-au găsit la autopsie o alcoolemie de 0, 10 la mie în sânge. În plus, tânărul circulase şi cu viteză, astfel că în curbă, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul volanului şi a ajuns de-a latul  drumului, pe contrasens de unde venea, regulamentar, duba in care se afla rapperul Grasul XXL.  Cântăreţul şi cei doi prieteni care îl însoţeau au ajuns la spital cu multiple traumatisme care nu le-au pus însă viaţa în pericol.

Ziua de luni a început însă sub auspicii mai bune. Prezenţa Elenei Udrea la Vâlcea în dimineaţa zilei de duminică nu putea trece neobservată, iar ecourile în presă nu au întârziat să apară mai ales că fostul ministru al turismului în cabinetul Boc a făcut un tur de forţă prin Râmnicu Vâlcea. Mai întâi a dansat la nunta fostului vice, Cosmin Constantinescu, după care a vorbit în faţa a peste 200 de membri ai PDL Vâlcea pe care a încercat să îi convingă că ea e „cel mai bun produs al PDL” şi singura care poate conduce în acest moment partidul: „Consider că Partidul Democrat Liberal are nevoie de un om cu energie, de un om care îşi doreşte să conducă partidul, să facă cu adevărat opoziţie, să vină cu idei noi pentru electoratul partidului, să vină cu o reformă pentru  membri PDL şi un om care poate să se bată credibil cu actuala putere.”

Marţi, magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au anunţat că suspendă procesele timp de o oră fiind nemulţumiţi de plenul Consiliul Superior al Magistraturii care întârzie să ia o decizie în ceea ce îi priveşte pe judecătorii Cristi Danileţ şi Alina Ghica, deşi au trecut 30 de zile de când au trimis solicitarea de a-i revoca din funcţie. Cei doi judecători, candidaţi la funcţia de vicepreşedinte al CSM sunt acuzaţi de colegii lor că prin acţiunile pe care le-au întreprins  au ajutat un procuror, în speţă pe Oana Schmidt Hăineală, să ajungă şef la Justiţie. Demersul judecătorilor vâlceni de a suspenda şedinţele de judecată au fost urmate şi de alte instanţe de ţară, asta în timp ce la Bucureşti, membrii CSM discutau despre excluderea celor doi magistraţi, în final  decizându-se, cu 14 voturi pentru şi patru împotrivă în cazul lui Danileţ, şi cu 11 voturi pentru şi şapte împotrivă în cazul Alinei Ghica, revocarea lor din funcţia de membru al CSM.

Platforma chimică e în continuare un butoi de pulbere. Miercuri şi angajaţii de la Uzinele Sodice Govora au dat în clocot. Salariaţii au declanşat acţiuni de protest, nemulţumiţi de patronatul polonez care i-a dus cu zăhărelul vreme de mai multe luni, iar ei nu au încă semnat un contract colectiv de muncă, zeci de oameni sunt trimişi lunar acasă fără salariile compensatorii negociate, iar drepturile salariale le sunt tăiate. Oamenii a ieşit în stradă încă de acum două săptămâni să îi informeze pe şefi că intră în grevă, iar astăzi s-au ţinut de cuvânt şi după ce timp de două ore au lucrat la doar 30 la sută din capacitate,  au trecut la huiduieli în faţa clădirii administrative. Răspunsul conducerii nu a fost însă unul deloc pe placul lor, căci deşi li s-au promis tichete de masă în valoare de 750 de lei, impozabili, în fiecare lună, ei sunt hotărâţi să continue. Polonezii le-au recomandat totuşi să nu mai protesteze în faţa pavilionului central, ca să nu arunce fabrica în aer, şi, în plus, nici nu au motive, deoarece au salarii mari faţă de ceilalţi angajaţi de pe Platforma chimică pe care le mai şi primesc la timp.

Joi, mult aşteptata vizită a ministrului Economiei, Varujan Vosganian la Vâlcea a fost anulată. Salariaţii îl aşteptau cu nerăbdare pe ministeriabil ca să le dea un răspuns în ceea ce priveşte decizia pe care a luat-o în privinţa lor. Răspuns au primit totuşi, căci Vosganian a ţinut să informeze de la Bucureşti opinia publică că ajutorul de stat pentru combinat nu va fi aprobat prea curând de Comisia Europeană, în cel mai fericit caz soluţionarea din partea Comisie pe această temă urmând să fie dată în vară. Vosganian a mai precizat că până pe 15 martie vor numi o nouă conducere şi noi administratori speciali la Oltchim.