Gabriela Firea a aflat că Rădulescu vinde PSD Vâlcea, lui Gutău, bucată cu bucată…

…dizolvând fără echivoc organizații locale ai căror președinți aveau și 10 ani de când le coordonau. „Execuție în direct”, spune unul din membrii organizațiilor dizolvate, care nu a înțeles de ce președintele lui de partid a ales să procedeze astfel. Organizațiile au fost dizolvate fără ca membrii să fie chemați la ședință, deci în lipsa lor s-a decis cu unanimitate de voturi că… out…


RĂDULESCU TRAGE PENTRU PER , IAR PSD CENTRAL ÎL VA DEMITE


Liderii cu care am purtat discuții spun că au fost înlocuiți cu liberali care vor face jocul politic impus de Costi Rădulescu, și anume: obținerea obligatorie a unui număr x de voturi/localitate pentru PER-ul lui Gutău. Mai mult, în joc intră Prală Ștefan care contactează „demișii” propunându-le să se înscrie în PER. Cu alte cuvinte, voturi și de la noua organizație PSD înființată cu liberali supuși și de la noua organizație PER înființață cu pesediștii rămași pe afară. Ăsta da joc politic gândit de mai „marele” Gutău. E o vorbă: „fiecare pasăre pe limba ei piere”.

Pe lângă dizolvarea pe la spate a anumitor organizații, în momentul de față, un număr de aproximativ 10 primari PSD se gândesc să îngroașe rândurile la PNL, sătui de aerele lui Rădulescu, de condițiile impuse, de „ajutorul” oferit ca și președinte al lor, de „multele” vizite avute la ei în teritoriu ori alte nemulțumiri. Mulți primari spun: „după ce că nu m-a ajutat, m-a mai și încurcat”.

Surse din PSD central dau ca sigur schimbări majore la CEX-ul din martie, se lucrează la o nouă strategie de revigorare a partidului, președinții de Consilii Județene sau Organizații Județene, care au fost cu Dragnea vor fi schimbați din funcție, iar Costi Rădulescu, spun aceleași surse, este pe lista schimbării. Să nu uităm că el apare în prim plan cărând geanta lui Dragnea. Și de fapt a tuturor, pe rând, a trădat pe unul pentru altul, de fiecare dată, lui să-i fie bine.

Acum, să-i fie tot lui bine, vinde PSD bucată cu bucată lui Gutău care dă ca sigur că funcțiile de viceprimari de la municipiu și cele de vicepreședinte de la județ vor fi de la PER, iar PSD va primi doar funcția de președinte de Consiliu Județean. Toate doar pentru a-i fi lui bine, lui Costi, restul nu mai contează. Să nu uităm cum l-a executat pe Mihăilescu Gheorghe, la mijloc fiind o negociere neacceptată de acesta, dacă ajungea președintele Organizației Municipale PSD Râmnicu Vâlcea.

Acum, surse extrem de supărate din PSD municipal spun că Mihăilescu dacă lua organizația trebuia să se supună și să muncească pentru PER, fără ca ei să-și facă lista pentru Consiliul Local Municipal, fără să-și facă o strategie de campanie, fără să-și facă un program electoral, fără să facă nimic, de toate acestea ocupându-se doar Gutău, ei urmând doar să voteze PER.

Mihăilescu, contactat telefonic, nu a dorit să lămurească situația preferând să spună doar atât: „ nu vă supărați, nu am nimic de comentat, nu am fost la ședință că am fost plecat din țară”, cu toate astea, chiar și la telefon, am simțit în tonul dumnealui o mare dezamăgire. Mihăilescu oarecum a confirmat că totul poate fi cât se poate de adevărat.

Conferința de alegeri a PSD Vâlcea, a fost nestatutară, în județ organizațiile locale nu au avut alegeri, deci cei care i-au dat votul pentru încă un mandat de președinte al PSD Vâlcea, nu aveau mandat. Încă un mandat furat de Rădulescu și cred că toți își amintesc cum l-a furat și pe primul, când Olguța Vasilescu, Paul Stănescu, Ecaterina Andronescu și Claudiu Manda au venit să-l facă pe Coca Laurențiu, la propriu, să renunțe. Și a renunțat, grupul politic de lucru fiind insistent.

VOTURILE OBȚINUTE DE PER LA ALEGERILE LOCALE VOR DEMONSTRA CĂ RĂDULESCU TRAGE PENTRU PER