Parcuri Științifice și Tehnologice în România

O bună cooperare între știință, industrie și mediul de afaceri influențează în mod pozitiv capacitatea de cercetare și inovare și poate contribui la integrarea nevoilor industriei în programele de cercetare și predare ale instuțiilor de învățământ superior și de cercetare-dezvoltare, precum și la utilizarea centrelor de transfer tehnologic la întregul lor potențial.

Un mijloc din ce în ce mai popular prin care cercetarea-dezvoltarea, industria și mediul de afaceri conlucrează îl constituie înființarea unor Parcuri Științifice și Tehnologice. La acest moment, în România există mai multe astfel de Parcuri:

Judecând după numărul ridicat al Parcurilor Industriale din România, care este mai mare de 50, putem afirma că Parcurile Științifice și Tehnologice nu beneficiază de aceeași popularitate, fiind doar 6 la număr. Totodată, privind lucrurile dintr-o altă perspectivă și raportându-ne la prezența unor astfel de Parcuri în țările din apropierea României, vom observa că nu este o mare diferență, în Bulgaria înregistrându-se 3 astfel de Parcuri, în Croația 5, în Serbia 6, în Slovenia 11, în Ungaria 12, etc. Fondurile publice insuficiente alocate către acest sector și dezinterestul investitorilor reprezintă un mare dezavantaj și impediment în înființarea mai multor astfel de Parcuri.