BARNA despre GUTĂU: PRIMARUL, FOST PUȘCĂRIAȘ….

…valul va veni și în orașul fostului condamnat penal pentru fapte de corupție.

Așadar, marți 9 septembrie, Dan Barna a făcut un scurt tur al municipiului, atât cât timpul i-a permis, vizitând sediul Moda Sârguința SCM, unde a fost întâmpinat de președinta cooperației – Mariana Nițu care i-a povestit în mare cu ce probleme legislative se confruntă și despre care vom face o revenire în alt articol.

Dan Barna a fost și printre oameni, în diferite zone ale orașului, contribuind la strângerea de semnături, fiind principalul motiv al traseului lung pe care îl va parcurge în campania sa electorală. Dar, cu siguranță cea mai importantă deplasare, de circumstanță, a fost cea cu liderii de sindicat de pe Platforma chimică Râmnicu Vâlcea, în vederea unei discuții de principiu pentru un demers în rezolvarea situației existente, o întâlnire la care mass-media nu a avut acces.

Candidatul la prezidențiale, așa cum era de așteptat, a ajuns și în zona Ștrandului municipal unde este amplasat, pentru strângere de semnături, Cortul Alianței și a observat personal cât de mare este disperarea edilului de a nu intra cineva pe terioriul domniei sale. Concret, fără contracandidați la Primăria Râmnicului.

Dan Barna, cu privire la cele constatate, are o opinie publică în care menționează că „valul va veni și în orașul fostului condamnat penal pentru fapte de corupție”, denumindu-l „primarul fost pușcăriaș”, acuzând administrația Gutău de incompetență.

„Marți am fost în Râmnicu Vâlcea. Am fost la Târgul de vechituri de la Goranu, în Piața Centrală și la cortul Alianței de la marginea orașului. Cortul Alianței din Râmnicu Vâlcea stă în fața unor proiecte începute și neterminate, bani publici irosiți din incompetență. Doar acolo a dat primarul, fost pușcăriaș, Mircia Gutău autorizație pentru singurul cort al Alianței. În centrul orașului politica nu are voie. Centrul e folosit doar pentru chermezele publice ale primarului. Opoziția este exclusă din oraș în speranța că oamenii nu ne vor vedea. Dar când un val vine în toată țara, el va veni și în orașul fostului condamnat penal pentru fapte de corupție oricât de departe ne-ar pune cortul. Va veni o vreme în care penalii nu vor mai hotărî unde se poate face politică și unde nu”.

În opinia noastră, dacă Mircia Gutău nu și-o făcea cu mâna lui, astăzi nu suporta critica dură a celui care poate din 24 noiembrie va ocupa fotoliul prezidențial. Că nu-i așa: „nu aduce anul ce aduce ceasul”.