LA VÂLCEA, 5000 de ANGAJAȚI de pe PLATFORMA CHIMICĂ IES în STRADĂ!

Toate Sindicatele de pe Platforma Chimică, organizează manifestații de protest sub forma de marș și miting pe traseul Platforma Chimică – Râmnicu Vâlcea – Prefectură – Consiliul Județean, cu finalizarea acțiunii la Consiliul Județean. La manifestații care vor avea loc începând cu data de 10.09.2019 și până la data de 12.09.2019, între orele 09.00-12.00, vor participa aproximativ 5000 de persoane având următoarea revendicare: „păstrarea locurilor de muncă”.

 

Adrian Mugioiu susține că „este timpul ca toți vâlcenii să se implice în lupta pentru salvarea Platformei chimice, nu doar membrii de sindicat. Câteva dintre urmările unui posibil dezastru la nivel economic și social ce ar putea lovi județul Vâlcea ar fi pierderea a cel puțin 10.000 locuri de muncă, ceea ce ar implica afectarea vieților în mod grav a peste 50.000 de vâlceni”.

Acum, dacă asta consideră liderul Sindicatului „Sodistul” că trebuie să facă vâlcenii, în opinia noastră chestia cu „vâlcenii să se implice în lupta pentru salvarea Platformei chimice” este una mai mult decât forțață și fără susținere în cele promovate, pentru că:

Cum să se implice vâlcenii dacă parlamentarii care „freacă menta” pe la Guvern nu se implică?

Cum să se implice vâlcenii dacă autoritățile locale nu sunt în stare să se implice?

Cu ce putem ajuta noi vâlcenii Platforma chimică? Cu ce?

Sindicatele au împuternicit să asigure buna desfășurare a manifestației mai multe persoane care vor purta pe brațul stâng, banderole albe. Tot în acest sens se solicită din partea organizatorilor, Primăriei Râmnicu Vâlcea și a organelor de ordine, să asigure accesul manifestanților, atât pe traseul mai sus menționat cât și în fața Prefecturii Vâlcea și a Consiliului Județean, dar și protecția lor de către forțele de ordine pe tot parcursul traseului.

Reamintim că „ultimele runde de discuții, desfășurate săptămâna trecută, nu au avut ca rezultat vreo opțiune viabilă de ieșire din impas. Implicațiile economice ale propunerilor venite de la CET continuă să expună CIECH Soda România unor costuri insuportabile și unui volum de livrare a aburului mai mic decât cel necesar. În aceste condiții, compania este obligată să-și mențină decizia, anunțată în 9 august, de a continua pregătirile pentru oprirea producției la unitata sa din Râmnicu Vâlcea, începând cu 18 septembrie”, așa cum se arată în ultimul comunicat remis mass-media de către CIECH Soda.

Astfel, compania a început programul de plecări voluntare, după încheierea discuțiilor cu CET Govora și oferta de plecări voluntare, lasată în 28 august, a fost semnată, până în prezent, de circa 70 angajați din cei 600.