IRINA ARGEȘANU VA OFERI BURSE ȘI RECHIZITE ȘCOLARE…

..și din postura de președinte a Organizației Municipale a Femeilor Liberale, își continuă activitatea politică, demonstrând că mai presus de orice, indiferent cât de greu te încearcă viața, sunt obligațiile asumate prin decizii luate cu mult înainte. Într-un an greu, cu siguranță cel mai greu și pe care nu-l va putea uita niciodată, Irina nu cedează și merge înainte, în pofida multora și unora. Mereu zâmbitoare și activă, Irina Argeșanu știe să-și gestioneze foarte timpul, pentru că pe lângă activitatea politică și care îi ocupă o bună parte din timp, ea este, înainte de toate, soție, mamă, dar și femeie de afaceri și trebuie să se împartă între toate. Și reușește!

Așadar, luni 2 septembrie, Irina Argeșanu participă la ședința BPL a OFL Râmnicu Vâlcea, unde cu unanimitate de voturi, a fost aleasă în funcția de Prim-Vicepreședinte al OFL Râmnicu Vâlcea – Tănase Cristina, iar pentru funcția de Secretar General Adjunct, a fost desemnată – Dogaru Iolanda.

Tănase Cristina are 33 de ani este economist și deține împreună cu soțul o firmă de măsurători cadastrale. Iolanda Dogaru are 40 de ani, este medic veterinar și deține propriul ei cabinet în zona Ostroveni.

Dar, în aceiași ședință, femeile liberale și-au propus ca până la sfărșitul anului să desfășoare mai multe acțiuni tematice și prima acțiune are loc chiar în această săptămână dinaintea începerii noului an școlar 2019-2020, în care vor dărui sub genericul „Rechizite pentru Școlari!”, echipamente diferite pentru școlarii care provin din familii defavorizate.

În luna octombrie, un elev cu rezultate foarte bune la învățătură va obține o bursă lunară, a cărei valoare nu o cunoaștem încă, dar sigur un elev se va bucura pentru acest merit deosebit, care poate vine în plus de alte burse sau alte beneficii.

În luna noiembrie acțiunile tematice vor continua și se va marca astfel „Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor!”, iar în decembrie, ca în fiecare an, femeile liberale vor ajunge la familiile cu nevoi speciale și prin „Acțiune Caritabilă de Crăciun” vor dărui pachete.