• Home »
  • Actualitate »
  • Istoria Combinatului Oltchim de la înființare și până la privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu….

Istoria Combinatului Oltchim de la înființare și până la privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu….

….un serial ce va fi prezentat în mai multe episoade de HotNews.ro. Reporterul publicației pune pe tapet eșecul gigantului care se întindea pe o suprafață de circa 223 hectare de teren pe teritoriul a două județe – Vâlcea și Argeș, 80 ha regăsându-se la Pitești și restul la Râmnicu Vâlcea, dar și faptul că statul român a fost cel mai prost administrator posibil în propriile companii, cum susține Bogdan Stănescu, administratorul special din 2013 și până in prezent.

„În perioada de glorie, Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea (mai târziu Oltchim) avea 15.000 de angajați, funcționa la 95% din capacitate, iar 80% din producție mergea la export având piețe de desfacere în 80 de țări. În 2012 producția colosului a fost oprită din cauza datoriilor uriașe, nu mai puțin de 800 milioane de euro. Cei 3000 de angajați nu își mai primiseră salariile de câteva luni. Cum a ajuns cel mai mare combinat petrochimic din România în această situație?

Construirea Combinatului Chimic Râmnicu Vâlcea a început în 1966, iar în 1968 este pusă în funcțiune prima instalație. Până în 1990 se pun în funcțiune alte zeci de instalații, combinatul crescând de la an la an. La Revoluție lucrau acolo între 10 și 15.000 de oameni, în funcție de nevoi, iar combinatul avea instalații pentru producerea de: Clorură de Vinil, Policlorură de Vinil I, Solvenți Clorurați, Sodă Caustică Electrolitică, Oxo-alcooli II, Propilenoxid, Propilenglicol, Acid 2 etil hexanoic, Copolimeri vinilici, Polimeri polisulfidici (tiocoli), Chituri bicomponente, Polieteri polioli, Clorură de etil, Policarbonați, Metilcloroform, Erbicide tiocarbamice, Alfanaftol, Cloroformiați, Carbaril etc.


Gigantul se întindea pe o suprafață de circa 223 de hectare, pe teritoriul a două județe – Argeș și Vâlcea. 80 de hectare sunt la Pitești, restul la Râmnicu Vâlcea.


În 1990, Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea devine S.C. Oltchim S.A., societate comercială pe acțiuni. Fiindcă produsele sale se vindeau bine la export, chiar și după Revoluție, combinatul se dezvoltă în continuare. În 1991 se deschide instalația de polieteri pentru spume rigide, inițial cu o capacitate de 1.500 t/an (inițial) și ajunge la 5.000 t/an (ulterior). În 1992 se deschide o instalație de producție plastifianți, iar în 1995 instalația de producție ambalaje, ambalare automată pesticide. În 1996 se deschide o instalație pentru producerea panourilor și profilelor din PVC, iar în 1997 panouri termoizolante de tip sandwich și compania este listată la Bursă. Până în 2005 se modernizează chiar câteva secții, potrivit informațiilor de pe site-ul combinatului. Cele mai cunoscute produse ale combinatului erau: policlorură de vinil (PVC), sodă caustică, propenoxid, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcții.

Problemele majore încep din 2005, după privatizarea Arpechim Piteşti, societate cu care Oltchim lucra integrat, compania furnizând materia primă pentru procesul de producţie. Mai exact, Oltchim este legat de rafinăria Arpechim Piteşti prin două conducte subterane lungi de 80 de kilometri. Prin aceste conducte se transportau materiile prime, etilena şi propilena, de la Arpechim la Oltchim. Arpechim avea două instalaţii de bază: rafinarea petrolului şi petrochimia. Prima rafina petrolul, apoi o parte a substanţelor rafinate ajungeau în instalaţia de petrochimie și mai departe la Oltchim.

În anul 2008, noul proprietar – OMV Petrom – a închis instalaţia de petrochimie, iar Oltchim a rămas fără materie primă. „Închiderea în 2008 a instalațiilor de petrochimie de la rafinăria Arpechim Pitești a însemnat pentru Oltchim debutul unei perioade foarte dificile care a dus la funcționarea la jumătate din capacitate și a determinat pierderi importante pentru combinat”, declara în 2011, Constantin Roibu, director general Oltchim în acea perioadă.

În decembrie 2009, Oltchim a preluat de la Petrom divizia de petrochimie pentru suma de 13 milioane Euro, însă în 2011 noul proprietar a închis și instalația de rafinare, acest lucru afectând combinatul.

În 2012, Oltchim avea datorii de aproximativ 800 milioane de euro, din care 200 de milioane de euro către bănci și 1,8 miliarde de lei, datorii neachitate la AVAS şi Electrica. Ministerul Economiei a scos la licitație pachetul majoritar de acțiuni (54%) sperând să scape astfel de datorii. Privatizarea a fost însă un eșec.

În septembrie 2012, Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex.

Câteva săptămâni mai târziu, pe 1 octombrie, Dan Diaconescu, patronul OTV, a pierdut contractul pentru privatizarea Oltchim, pentru ca nu a semnat documentele oficiale în timp util și nu a dovedit că are banii necesari. Din tot acest episod, în amintirea românilor rămâne acel circ grotesc făcut de Dan Diaconescu când a venit la Ministerul Economiei cu o maşină cu banii pentru salariile angajaţilor Oltchim, însă jandarmii care asigură paza instituţiei nu au permis accesul autovehiculului în parcare.

În toamna anului 2012, Oltchim și-a sistat activitatea și a închis toate instalațiile, iar în 2013 compania a intrat în insolvență. Câteva explicații, cum de a ajuns Oltchim într-o situație critică de la exporturi în 80 de țări, dă administratorul special al Oltchim din 2013 până în prezent – Bogdan Stănescu.

„Oltchimul exporta undeva la 80% din capacitatea de producție. Vorbim de după ’89 până în 2007. Cel mai mult Oltchim a mers la 95% din capacitatea de producție, lucrau aici 10-15.000 de oameni la Revoluție. În 2013 am preluat societatea cu datorii de 800 milioane de euro. Nu-mi imaginez cum a putut să facă asemenea datorii în condițiile în care produsele Oltchim erau considerate aur pe piața internațională. Adică îmi imaginez, dar nu vreau să comentez. Înainte de revoluție toate societățile de stat raportau producții record, cumpărau unele de la altele și ziceam ‘uite ce consum’. Multe companii aveau capacitate mare pentru export. Considerându-ne o piață liberă după revoluție și aducând management politic, cei numiți au zis, dacă sunt director general la o asemenea companie, cum să fac un business din ea pentru mine. Mentalitatea asta a dus cam întreaga economie națională la pământ. Statul a fost cel mai prost administrator posibil în propriile sale companii”, a declarat Bogdan Stănescu pentru HotNews.ro.

Dincolo de managementul defectuos, o altă explicație este și politica Guvernului.

„Pe lângă conjuncturile economice, statul român a vrut dividentele de la companiile de stat în avans, ca să plătească datoriile, ceea ce este o mare prostie, fiindcă nu au mai putut face investiții. Oltchimul funcționa cu instalații depășite. Dacă se păstra din profit și investeam în tehnologie nouă, eram peste mulți actori naționali. Oltchim producea PVC, sodă, sodă lichidă, toate produsele care stau la baza a ceea ce ne înconjoară pe noi și folosim în lumea reală, plastice, cauciucuri, mașini, tapiserii, saltele, etc. Prin declinul Oltchim am lăsat locul altora, fiindcă noi ca țară după ’90 am pierdut startul și în loc să investim și să ținem pasul, am pierdut. Păcat că nimeni nu a intervenit când a apărut declinul”, a declarat Bogdan Stănescu”.

HotNews.ro va face într-o serie de reportaje o radiografie a industriei românești și va încerca să vadă ce a mai rămas din vechile fabrici. În total vor fi analizate șase ramuri ale industriei.