Ștefan Prală regretă că „l-a pierdut” pe Burlănescu Adrian…

…om de o mare calitate dovedită în decursul celor 9 luni de zile cât a activat în ABA Olt.

Burlănescu a fost „ofertat” de conducerea municipalității pentru a deveni șef peste Arenele Traian care se află în curs de modernizare, lucrările fiind gata în toamna acestui an când vor fi inaugurate cu un spectacol pe măsură. Pentru asta, Burlănescu, a părăsit echipa ABA Olt.

Așadar, administrația vâlceană pierde un om de valoare, un om de încredere, onest, responsabil și chiar priceput pe jobul primit. Toate aceste calități, deținute, dar neștiute de nimeni până la angajarea sa în ABA Olt, au adus un plus-valoare instituției manageriate de Ștefan Prală care chiar regretă faptul că pierde un om de o asemenea inestimabilă valoare. Dar, pentru bunul mers al societății, Prală îi dă omului libertatea de a alege ce este mai bine pentru el, cedând astfel în fața administrației publice locale care are de 20 de ori mai mare nevoie de un om cu asemenea calități, pe care nu le gășești la tot pasul, decât ar avea el la ABA Olt. Dacă la ABA Olt era invizibil pentru media, acum, despre Burlănescu Adrian „uns” mare șef peste Arenele Traian, cu siguranță vom mai auzi. Din această postură se va expune public, iar noi promitem că îi vom urmări activitatea finanțată din bani publici.