2,349 total views

…în condițiile în care fără acordul Consiliului Local Municipal pune un mare anunț la poarta ștrandului: „începând cu data de 20.07.2019, după ora 18.00, este permis accesul gratuit în incinta Bazei de Agrement numai pensionarilor cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea”.

Bun. Menționăm de la început ceea ce mulți cetățeni nu știu și anume: Regulamentul de Funcționare a Bazei de Agrement este aprobat prin Hotărâre de Consiliul Local. Orice alte hotărâri expuse la poarta ștrandului și care nu poartă ștampila Primăriei Râmnicu Vâlcea, reprezintă un ABUZ din partea celui care administrează prin licitație zona de agrement. Deci, înainte ca Baza de Agrement să fie dată în administrare unui operator privat, s-a făcut un regulament care a fost aprobat de CL și el reprezintă, cum s-ar spune, legea funcționării. În momentul de față, Baza este dată prin licitație și administrată de omul de afaceri Dan Ploscă, cel care administrează societatea Magic Tic Tac.

Primăria are doar bazinele în administrare și percepe taxa de intrare, evident în baza regulamentului. Așadar, avem de-a face cu un ABUZ al celui care administrează Baza de Agrement, Dan Ploscă, și nu înțelegem cum și-a permis să pună acel anunț la poarta ștrandului fără acordul Consiliului Local…

Acum, clar cineva ar spune că poate avem de-a face cu o dispoziție dată de primarul municipiului. Exclus! Aici vorbim de un regulament de funcționare și care poate fi modificat doar de Consiliul Local Municipal. Ori în acest regulament nu se specifică faptul că pensionarii au gratuit doar după ora 18.00. Mai mult, conform proiect de hotărâre din 25 iunie 2019, în Raportul întocmit de Direcția de Dezvoltare Locală se specifică:

„conform articolului 2 din hotărârea 186/2011, așa cum a fost modificat și completat prin hotărârea 228/31.05.2017, a fost aprobată acordarea unor facilități, respectiv accesul gratuit în zilele de luni-joi…a unor categorii de persoane…”

….deci, în nici un caz după o oră anume și nu zilnic, cum se specifică în „anunțul” abuziv pus pe poarta ștrandului de „marele” Dan Ploscă, cel care prin acest ABUZ aduce un mare deserviciu primarului Mircia Gutău. de ce spunem asta? Pentru că cetățenii nu știu regulile jocului și edilul este înjurat la poarta ștrandului pentru acest anunt care încalcă regulamentul de funcționare!!!!

În altă ordine de idei, și asta ține de Consiliul Local, am găsit la poarta ștrandului cetățeni care doreau să intre, în jurul orei 18.15, în incinta Bazei, pentru o jumătate de oră sau o oră, pentru a face o baie. Evident că nu au fost lăsați să intre de cei care asigură paza la Bază, pentru că nu voiau să plătească pentru o oră un bilet de 15 lei în condițiile în care 15 lei este pentru o persoană care, dacă are timp, beneficiază toată ziua de Baza de Agrement, în timp ce alții care abia au timp să vină și după ora 18.00, când își termină jobul, sunt obligați să plătească același preț la bilet.

Unul dintre nemulțumiți spune „de plătit normal, plătesc, dar nu atât”, promovând chiar ideea că ar plăti un preț de 2 lei sau maxim 3 lei pentru ora respectivă, fără a mai pune la socoteală că la alte ștranduri după ora 18.00 este gratuit pentru toată lumea, ne explică cetățeanul care promite că de mâine seară vine cu un banner (nu știm ce intenționează să scrie pe el) și va sta în poarta Bazei.

Același cetățean consideră că se face o favorizare a unui tip de electorat (pensionarii!) care are voie să intre gratuit după ora 18.00, în timp ce alt tip de electorat care dorește să intre tot după ora 18.00, că atunci are timp, este obligat la plata unui bilet întreg de 15 lei pentru doar o oră.

S-a promovat și ideea că urmează ședința de CL și că cineva trebuie să înțeleagă să modifice tariful de 15 lei după ora 18.00, într-unul de bun simț pentru cei care nu au la dispoziție decât o oră pentru o baie în incinta ștrandului municipal.

Să sperăm că edilul va lua în calcul solicitarea cetățenilor nemulțumiți și la următoarea ședință va modifica din nou regulile de acces la Baza de Agrement. Și pensionarii sunt supărați că nu mai au acces gratuit decât după ora 18.00.

Cât despre cel care administrează Baza de Agrement, Dan PLoscă – Magic Tic Tac, și care și-a permis să facă acest ABUZ, sigur nu va fi sancționat în nici un fel de edilul municipiului și nu mai comentăm de ce, ar fi o pierdere de timp!

Dan Ploscă nu a fost contactat pentru un punct de vedere, nu am considerat necesar, mai ales după primul comportamement pe care l-a avut față de semnatara acestui articol, cu altă ocazie!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.