• Home »
  • Opinii »
  • Mircia Gutău, acuzat de incompetență, ilegalități, minciuni….

Mircia Gutău, acuzat de incompetență, ilegalități, minciuni….

…dar și de faptul că aliindu-se cu PSD la nivel județean, care își urmărește doar propriul interes și nu lucrează pentru vâlceni, a girat măsuri aberante ale guvernării PSD. Cu alte cuvinte, Cristian Buican, l-a ales astăzi pe edilul municipiului Mircia Gutău – punct de acuze, taxându-l că a susținut PSD, ofticat probabil că nu a susținut PNL…

Sub titlul „PNL Vâlcea nu negociază principii și valori”, PNL Vâlcea remite un comunicat de presă fără să fie asumat de cineva anume, cu nume, un lider de exemplu…unul ca deputatul Cristian Buican, cel care este și președintele filialei județene. În lipsa unei semnături, putem deduce că toată filiala județeană PNL Vâlcea semnează comunicatul de presă remis, dar cu toate astea liderul Cristian Buican nu și-l asumă. De altfel, toate comunicatele remise niciodată nu au fost semnate de Cristian Buican, ci de PNL Vâlcea.

Cine este PNL Vâlcea?

Consilierii județeni? Consilierii locali municipali? Parlamentarii liberali vâlceni? Directorii puși politic pe funcții de conducere? Cine? Cu siguranță nici unul dintre aceștia nu au contribuit la conținutul comunicatului de presă. Dar Buican, da! Și atunci, ne întrebăm: de ce Cristian Buican nu semnează aceste comunicate în care acuză și jignește? Pentru ca cei lezați să nu poată să-l acționeze în instanță pentru cele scrise, dar neasumate?

Este cunoscut faptul că domnia sa, sare la gâtul mass-media și amenință cu procese pe oricine scrie și-l acuză de una sau de alta, în condițiile în care dumnealui, pe pagina oficială de facebook, fără probe, jignește și acuză de fraude, interese oculte, trafic de influență politicieni ori ziariști. Un anume ziarist este făcut infractor, iar președintele Consiliului Județean Vâlcea – Constantin Rădulescu – este promovat ca fiind „președintele cu școala la barieră”. Mai jos dovada acuzărilor fără ca domnul deputat să demonstreze public care ziarist este infractor și de ce susține că Rădulescu are școala la barieră, dar și alte exemple de acuzații.

Expunem comunicatul de presă al PNL Vâlcea, neasumat cu nume și prenume, dar în care edilului Mircia Gutău i se aduc acuze grave. Deși Buican susține că de 3 ani de zile scoate la iveală ilegalitățile și minciunile celor care se află la conducerea județului și a municipiului, până astăzi nu a remis vreodată un comunicat de presă cu privire la Mircia Gutău, surprinzând etapele unor ilegalități, minciuni ori că a dat dovadă de incompetență.

Cu toate astea, mai are Buican să-l acuze pe Gutău că îi strică imaginea partidului fiindcă se încearcă intoxicarea opiniei publice cum că ar fi candidatul PNL la localele 2020. Și cum asta nu ar fi de ajuns, acțiunea este finanțată din bani publici, ceea ce poate reprezenta o infracțiune, folosindu-se fonduri publice în interes personal.

Totuși, comunicatul are un miros de ceva…pentru că Buican niciodată nu l-a atacat public pe Gutău, nici măcar când Gutău, la un post de televiziune locală, l-a atacat pe Ludovic Orban. Sau cel puțin noi așa știm. Mai mult, când Gutău a semnat adeziunea și a devenit membru PNL, ieșind public și promovând venirea lui în partid și dorind atunci cu disperare Buican ca Gutău să fie candidatul la Primăria Râmnicu Vâlcea, nu s-a mai gândit că PNL Vâlcea nu „negociază principii și valori”, Gutău fiind atunci pentru partid „mină de aur”… Jenant, Cristian Buican! Jenant!

Comunicat PNL – PNL Vâlcea nu negociază principii și valori

În urma apariției în mediul online și într-o parte a mass-mediei județene a unor zvonuri privind o posibilă înscriere în PNL a lui Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, filiala Vâlcea a PNL face următoarele precizări pentru corecta informare a opiniei publice:

  1. Mircia Gutău și-a ales calea atunci când s-a poziționat de partea PSD și a lui Liviu Dragnea, atât la nivel județean cât și la nivel național. Când girezi ani la rând măsurile aberante ale unui guvern care face rău românilor, când te aliezi la nivel județean cu un PSD format din oameni care își urmăresc doar propriul interes și nu lucrează pentru vâlceni, când susții la europarlamentare PSD-ul și când te poziționezi împotriva președintelui României, domnul Klaus Iohannis, candidatul PNL pentru alegerile prezidențiale din acest an, nu ai nici o șansă să devii membru al Partidului Național Liberal; nici la Vâlcea și nici în altă orgnizație!

  2. Partidul Național Liberal nu va negocia valorile asumate și nici prevederile statutare cu nimeni, indiferent de nume. PNL Vâlcea va merge alături doar de cei care ne împărtășesc obiectivul de a face din județul Vâlcea unul prosper, județ în care cetățenii beneficiază de respect, de condiții de trai decente și de servicii publice de calitate. O bună guvernare județeană, care să aducă bunăstare vâlcenilor, reprezintă principalul obiectiv al PNL Vâlcea.

  3. PNL Vâlcea se delimitează public de orice fel de încercare de manipulare a opiniei publice și consideră că aceste zvonuri au fost răspândite de cei care pe 26 mai au primit o lecție usturătoare din partea vâlcenilor. Considerăm că această încercare de intoxicare a opiniei publice vâlcene este cu atât mai gravă cu cât ea este finanțată din bani publici. Pe această cale, atragem atenția autorităților județene că folosirea fondurilor publice în interes personal sau de grup/partid reprezintă infracțiune.

  4. PNL Vâlcea rămâne singura organizație politică județeană, ce de mai bine de 3 ani, scoate la iveală ilegalitățile și minciunile celor care se află la conducerea județului și a municipiului. PNL Vâlcea va continua să taxeze PSD și pe cei care îl susțin, de fiecare dată când se vor abate de la scopul de a asigura un trai mai bun vâlcenilor. În ciuda blocadei mediatice pe care PSD și aliații săi încearcă să o instaureze împotriva reprezentanților PNL care critică puterea județeană, filiala Vâlcea a PNL își va continua rolul de partid de opoziție și va taxa de fiecare dată incompetența celor care conduc astăzi județul și municipiul.

Departament Comunicare

PNL Vâlcea