1,212 total views

Aşa începe unul din multele comunicate care se primesc pe adresa de mail a ziarului. Este vorba despre comunicatul din data de 9 septembrie. Să fi obosit purtătorul de cuvânt, Daniel Ionescu, scriind în fiecare zi tot ce mişcă în primărie, să se fi plictisit, nu ştiu, dar cert este că de la o vreme, cam toate comunicatele au doar greşeli şi unele chiar foarte mari…

Mă întreb ce o să spună primarul interimar Gigi Matei despre această confuzie…se va simţi oare, detronat de Daniel Ionescu?

 Comunicatul:

O temă importantă discutată în şedinţa operativă de luni dimineaţa condusă de viceprimarii Gigi Matei şi Eduard Vîrlan a fost supravegherea lucrărilor la reţelele de apă, cele termice şi de gaze care cauzează mari probleme de trafic în oraş. Primarul interimar Gigi Matei a cerut Corpului de Control să amendeze orice nerespectare a legislaţiei în domeniu şi a autorizaţiilor emise, altfel administraţia locală riscă să fie complet depăşită de situaţie. S-a cerut, în particular, administratorilor de utilităţi ca firmele care lucrează pentru aceştia să acorde atenţie depozitării pământului excavat, dându-se exemplu lucrării din Calea lui Traian – zona Interex, unde pământul scos din şanţuri a fost pus în rigola de pe marginea drumului, blocând-o complet. O altă zonă cu probleme este cea a străzilor Buna Vestire – Grigore Procopiu, unde lucrările la reţelele de gaz şi la cele de apă au spart în numeroase locuri artere de circulaţie asfaltate în urmă cu un an sau doi. O altă temă abordată de conducerea primăriei a fost cea a finalizării, până joi, a tuturor lucrărilor de igienizare şi de reparaţii din şcoli, tot joi fiind programată o întâlnire cu directorii unităţilor şcolare pentru discutarea problemelor cu care acestea se confruntă la început de an şcolar. În acelaşi context, DADP a primit sarcină să refacă, acolo unde este nevoie, toate marcaje de trecere de pietoni din preajma şcolilor.

• • •

 Din această săptămână, în Colonie Nuci se va institui o zonă specială de siguranţă prin punerea în funcţiune a postului de poliţie de acolo. Avându-şi sediul în imediata apropiere a şcolii, a staţiei de autobuz şi a altor puncte de interes, postul va fi deservit – după un program flexibil, adaptat situaţiei operative din teren – de un echipaj mixt alcătuit din poliţişti locali şi din agenţi de la Poliţia Municipiului. Această măsură – care se adaugă celei de montare a unei camere de supraveghere video – va duce la creşterea gradului de siguranţă în acastă zonă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.