La ABA Olt legea nu se aplică, se consideră…

În urma altor articole, conducerea administrației vâlcene remite un nou drept la replică, și pe care mai jos îl publicăm, dar nu înainte de a face câteva precizări, pentru că și noi considerăm că sunt necesare fiind neconforme cu realitatea.

„Considerăm că informațiile publicate de către publicația on-line Timpul de Vâlcea sunt neconforme cu realitatea și afectează imaginea instituției, imaginea Administrației Naționale “Apele Române” și implicit a tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în aceste instituții”

Se pare că șeful administrației vâlcene – Ștefan Prală – are memoria scurtă. A uitat că mi-a solicitat, neoficial evident, să scot de pe site articolul „Ștefan Prală: urgent anulați concursurile”, recunoscând astfel că ceea ce am sesizat a fost corect. Cu toate astea remite, totuși, un drept la replică în care spune că informațiile sunt neconforme cu realitatea și articolele publicației afectează imaginea instituției și implicit și a salariaților.

Se mai precizează, în același document: „comisiile de concurs prin secretarii acestora considerând că nu a fost necesară, încă odată, menționarea termenului de depunere al contestațiilor în anunțurile nr. 7184/21.05.2019 și nr. 7186/21.05.2019, ele deja existând în anunțurile inițiale”.

Deci, secretarii consideră dacă trebuie să aplice legea și în nici un caz pentru ei nu este obligatorie aplicarea acesteia. Păi atunci, domnilor secretari, de ce nu ați considerat și la celelalte anunțuri același lucru? Ori considerați peste tot la fel ori aveți curajul să recunoașteți când greșiți. Nu vă ia nimeni capul.

Și atunci, dacă secretarii consideră și Ștefan Prală a considerat că ar fi bine dacă scot articolul de pe site că e corect ce am sesizat, dar afectează imaginea instituției și a salariaților…

„conducerea a analizat aspectele sesizate considerând că au fost respectate prevederile legale, nefiind necesară anularea concursurilor”

Concluzia e că la ABA Olt totul se consideră, se interpretează, se „greșește”, se fac licitații dubioase ori angajări cu dedicație, dar imaginea instituției este afectată de articolele publicației și în niciun caz de problemele pe care singuri și le crează.

TEXT DE LEGE

„După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept”.

În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolele „DOCUMENT ȘTEFAN PRALĂ: URGENT ANULAȚI CONCURSURILE!!!”, difuzat la data de 24.05.2019, respectiv ,,Ștefan Prală GIREAZĂ ÎNCĂLCAREA LEGII împreună cu…președinții comisiilor de concurs și nu mai este loc de „n-am știut”, „n-am văzut”, difuzat la data de 03.06.2019, în publicația online „Timpul de Vâlcea’”, Administrația Bazinală de Apă Olt, precizează următoarele:

Nu a fost îngrădit dreptul niciunui participant de a depune contestație în urma procesului de selecție a dosarelor, deoarece în anunțurile privind organizarea concursului/examenului de ocupare a unui post vacant, inclusiv pentru posturile de electrician și șofer, a fost publicat, conform legii, calendarul de desfășurare al concursului/examenului – care include posibilitatea contestării privind selecția dosarelor – 22.05.2019, ora 15.00 – termen depunere contestații cu privire la rezultatul selecției dosarelor de concurs.- ( Atașăm anunțurile nr. 6232/06.05.2019 și nr. 6233/06.05.2019)

Menționăm că anunțurile au fost publicate odată cu apariția în Monitorul Oficial, și afișate pe toată perioada derulării concursului, pe pagina de internet a instituției cât și la sediul acesteia.

În urma analizei dosarelor candidaților înscriși pentru concursurile de ocupare a posturilor vacante de electrician și de șofer nu a existat niciun dosar respins, toți candidații fiind admiși, comisiile de concurs prin secretarii acestora considerând că nu a fost necesară, încă odată, menționarea termenului de depunere al contestațiilor în anunțurile nr. 7184/21.05.2019 și nr. 7186/21.05.2019, ele deja existând în anunțurile inițiale.

În urma articolului dumneavoastră, conducerea a analizat aspectele sesizate considerând că au fost respectate prevederile legale, nefiind necesară anularea concursurilor.

Referitor la afirmația „un concurent a ajuns până în biroul mecanicului șef din fruntea administrației – Prală Ștefan – care a primit din partea acestuia mai multe amenințări ce au putut fi auzite până la etajul 6 al instituției”, pe care o repetați și în articol din data de 24.05.2019, vă menționăm, încă o dată că :

– niciunul dintre participanții la concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt nu a intrat în biroului Directorului Ștefan Prală, pentru a face vreo sesizare cu privire la concursuri.

Considerăm că informațiile publicate de către publicația on-line Timpul de Vâlcea sunt neconforme cu realitatea și afectează imaginea instituției, imaginea Administrației Naționale “Apele Române” și implicit a tuturor salariaților care își desfășoară activitatea în aceste instituții.

Ne exprimăm speranța că în viitor, în vederea unei corecte informări a opiniei publice, publicația online Timpul de Vâlcea’’, va solicita inainte de publicarea unui articol și punctul de vedere al instituției noastre, în conformitate cu regulile deontologiei profesionale.

Pentru corecta informare a opiniei publice, Compartimentul Comunicare și Relații cu Presa a fost abilitat să solicite redacției publicației on-line Timpul de Vâlcea, conform legislației în vigoare (art. 49 din Decizia nr 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual), postarea prezentului Drept la Replică.