Oferta școlară vâlceană 2019-2020

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează, în data de 5 iunie 2019, evenimentul ,,Bursa Ofertelor Școlare – Învățământ Liceal 2019” la Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului Râmnicu Vâlcea. Cadrele didactice, elevii claselor a VIII-a și părinții acestora sunt așteptați să viziteze standurile de prezentare ale liceelor în intervalul orar 9.00-12.00.

Viitorii liceeni au posibilitatea să poarte discuții cu colegii lor mai mari, să afle numărul locurilor disponibile în anul școlar 2019-2020, mediile de admitere în anii anteriori, profilele pentru fiecare dintre filierele teoretică și tehnologică. În cadrul evenimentului, elevii și părinții acestora se pot informa cu privire la liceul și profilul dorit și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru admitere. Unitățile de învățământ de nivel liceal din Municipiul Râmnicu Vâlcea, Călimănești și Băile Govora au realizat materiale promoționale personalizate, broșuri și pliante. Manifestarea ,,Bursa Ofertelor Școlare – Învățământ Liceal 2019” este una dintre numeroasele activități de orientare școlară și profesională derulate de Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea în această perioadă.