28 de elevi de la Liceul Preda Buzescu din Berbești sunt implicați în…

….mobilități transnaționale în țări precum: Spania, Italia, Letonia

Liceul Preda Buzescu, din Berbești, județul Vâlcea, este partener în proiectul Erasmus+, Pink Europe- Colour of Diversity, coordonatorul proiectului fiind școala Kaufmännische Schule, din Schwabisch Gmund, Germania. Alături de noi în acest proiect sunt școli din Spania, Italia și Letonia. Proiectul are un scop ambițios, acela de a contribui la crearea unei Europe cu o mai mare coeziune și fără marginalizare, cu cetățeni activi, implicați în viața democratică. Fiecare țară participantă are de promovat valoarea diversității.

Proiectul are ca obiectiv conștientizarea fenomenului discriminării, a combaterii acestuia prin orice mijloace legale, dar mai ales prin educarea elevilor în spiritul diversității și al toleranței. Acest proiect le va acorda elevilor români șansa de a înțelege valorile universale, de a realiza activități interesante, având ca temă discriminarea de orice fel. Cadrele didactice implicate în proiect, dar și directorul Liceului Preda Buzescu, Cumpănășoiu Teodor-Sorin, ghidează elevii claselor de liceu în derularea activităților. Printre produsele finale ale proiectului amintim: un logo, un poster, un blog pentru schimburi de informații despre această temă mereu actuală prin complexitatea ei și prin implicațiile pe care le are la nivel social.

Două dintre aceste mobilități s-au desfășurat deja: prima a fost în Germania în luna decembrie a anului trecut, la Schwabisch Gmund, și cea de-a doua în Spania, la Malaga, în luna martie a acestui an. Din aceste frumoase experiențe, elevii s-au întors cu informații interesante despre discriminare, dar și despre civilizația germană și cea spaniolă. Au participat la ateliere de lucru, au vizitat diverse obiective turistice, și-au îmbogățit cunoștințele de limba engleză. Celelalte două mobilități vor avea loc în Italia, la Bari, în septembrie, și în Letonia, la Riga, în decembrie. Luna martie 2019 a fost luna în care au veni în România, la Berbești, delegațiile celorlalte țări participante.