DOCUMENT ȘTEFAN PRALĂ: URGENT ANULAȚI CONCURSURILE!!!

…de șofer și electrician. Ați încălcat dreptul participanților la contestație. Se știe că după afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi/sau proba practică şi interviu, după caz, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise şi/sau a probei practice şi a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Președinții de comisii, la anunțurile privind selecția dosarelor pentru posturile șofer și electrician, de ce au luat dreptul participanților să depună contestații? Legea nu se aplică în mod egal pentru fiecare?

Nu uităm de ultimul concurs care nu doar a scos la iveală un candidat mai mult decât preferat ce a stârnit multe invidii, dar în urma acestuia un concurent a ajuns până în biroul mecanicului șef din fruntea administrației – Prală Ștefan – care a primit din partea acestuia mai multe amenințări ce au putut fi auzite până la etajul 6 al instituției. Nu știm dacă amenințările și-au urmat cursul, publicam într-un recent articol, dar motivul pentru care a făcut acest scandal este chiar lipsa dreptului de a face contestație în privința selectării dosarelor pentru postul aplicat, exact cum păcesc și cei care au depus dosare pentru șofer și electrician.

ABA Olt – 4 posturi libere și 17 candidați

28 mai, zi de foc la instituția vâlceană. 17 candidați se vor afla la sediul administrației în vederea susținerii probei scrise a concursului la care s-au înscris. Actele normative prevăzute în bibliografia recomandată candidaților vor fi studiate în forma actualizată, cu modificările ulterioare până la data desfășurării concursului.

Pentru ocuparea celor două posturi vacante corespunzător funcției contractuale de execuție de Electrician din cadrul ABA Olt – Sistemul Hidrotehnic Independent Priza Olt, au fost admise 10 dosare

Pentru ocuparea postului vacant corespunzător funcției contractuale de execuție de Șofer din cadrul ABA Olt – compartimentul Mecanizare, Energetic, au fost admise 5 dosare

Pentru ocuparea postului vacant corespunzător funcției contractuale de execuție de inginer din cadrul Biroului Promovare și Implementare Proiecte și Programe Europene, au fost admise 2 dosare.

Contestațiile cu privire la rezultatul selecției dosarelor de înscriere se soluționează de către Comisia de soluționare a contestațiilor și se afișează la sediul instituției ABA Olt și pe site-ul instituției până la data de 23 mai 2019, orele 16.00

Dacă pentru postul de inginer B.P.I.P.P.E. termenul limită depunere contestații a fost 22 mai, orele 15.00, pentru șofer și electrician – nu se depun contestații

Președinții comisiilor de concurs pentru postul de șofer și electrician, au luat dreptul participanților de a depune contestații în privința rezultatelor de selecție a dosarelor, dacă aceștia ar dori.

ȘTIE ANAR DE CE SE ÎNTÂMPLĂ LA ABA OLT? VICTOR SANDU: AVEM DREPTATE SAU NU? UN PUNCT DE VEDERE SE POATE?

Sel_dosare_electrician_si_lacatus        Selectie_dosare_sofer           Selectie_dosare_inginer