ȚEAPĂ! RMN-ul nu este funcțional! PSD, campanie electorală pe sănătatea oamenilor???

Constantin Rădulescu: e campanie, dar nu dezinformați! Dacă de luni se umple spitalul cu pacienți că vor să-și facă RMN, pentru că au citit doar titlul comunicatului promovat? Încercați să fiți corecți, aveți de câștigat, nu de pierdut.

Înainte de a promova comunicatul remis de administrația județeană, cu privire la aparatul RMN care de astăzi s-ar fi pus în funcțiune, dorim să corectăm, pentru o foarte bună informare a cetățeanului care este obișnuit să citească doar titlul unui articol, titlul comunicatului și anume: ”de astăzi, RMN-ul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea este funcționabil”, și îi transmitem președintelui Rădulescu Constantin, că acceptăm ideea de promovare cu această inaugurare, aflându-se în campanie electorală, dar nu agreem dezinformarea.

Deci, aparatul RMN nu este funcțional de astăzi, așa cum în titlu se specifică și nici de mâine și nici de luni, el intrând la probe care vor dura, așa cum tot Rădulescu menționează în comunicatul transmis. Dar, pentru că este campanie și vrem să dăm bine, inaugurăm astăzi ce va fi funcțional peste vreo 2-3 săptămâni, o lună, poate chiar mai mult.

DE ASTĂZI, RMN-ul SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VÂLCEA ESTE FUNCȚIONAL

S-a achiziționat achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, aparatul de rezonanţă magnetico-nucleară (RMN), iar astăzi în prezența oficialităților locale specialiști din cadrul unității sanitare l-au pus în funcțiune. Dar, începând de luni, aparatura va intra în teste, care vor dura două sau trei săptămâni, după care va deveni funcţională pentru toţi cei care vor să beneficieze de investigaţii imagistice, în scopul diagnosticării unor afecţiuni. RMN-ul Spitalului Judeţean de Urgenţe Vâlcea este funcţional. În scurt timp, vâlcenii care au nevoie de aceste investigaţii medicale le pot face aici şi la costuri mai mici decât la orice clinică privată care oferă astfel de servicii. Dotarea cu aparatură medicală a unităţilor sanitare din întreg judeţul Vâlcea continuă”.