TRIBUNALUL VÂLCEA A DECIS:…

…înaintează dosarul Curţii de Apel Piteşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă, în dosarul nr. 456/90/2019 înregistrat la Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă, litigii cu profesioniștii, în data de 14 februarie 2019 de către Romprest Energy SRL, împotriva Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea. Dosarul are ca pretenții contravaloare servicii de salubrizare prestate în baza contractului de concesiune nr. 23205 pentru perioada 2016-2018. Concret, Curtea de Apel Pitești va decide cine va judeca pretențiile Romprest: secția I Civilă – litigii cu profesioniștii sau secția A II A Civilă – contencios administrativ și fiscal.

Până în momentul de față, administrația locală nu a dat publicității (cel puțin noi nu știm) informații cu privire la acțiunea înaintată de Romprest instanțelor vâlcene și deci putem doar bănui, așa cum am mai scris, care este motivul acțiunii și anume: pretenții financiare legate de populația care nu există și pentru care Primăria trebuie să plătească factura de gunoi. Acea diferență față de ceea ce s-a dat prin caietul de sarcini și care a fost aprobată de CL, dar care nu s-a aplicat, adică Primăria nu i-a plătit operatorului ce a aprobat. Asta cred și câțiva avizați care fac parte din grupurile profesioniștilor care sunt părți în dosar.

Să nu uităm că Romprest a mai secat bugetul local cu suma de 1.099.267,84 lei reprezentând despăgubiri contractuale cu titlu de despăgubiri pentru persoanele lipsă pentru o perioadă extrem de scurtă: august 2015-decembrie 2015. Își imaginează cineva ce sumă speră Romprest să câștige acum pentru perioada de 36 de luni? Câștigând primul proces, șansele sunt destul de mari să câștige și acum, fiindcă se crează precedentul, dacă acțiunea are aceleași pretenții expuse ca în primul proces.

Ce au decis instanțele locale – soluțiile pe scurt

„În temeiul art. 200 alin. 2) C.pr.civ., trimite dosarul nr. 456/90/2019 Secţiei a II-a Civilă din cadrul Tribunalului Vâlcea, în vederea competentei soluţionări. Scoate cauza de pe rolul completului P 7 – Secţia I Civilă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.03.2019. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 11/2019 14.03.2019”.

„Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Vâlcea. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei I civilă a Tribunalului Vâlcea. Constată intervenit conflictul negativ de competenţă, suspendă judecata cauzei şi înaintează dosarul Curţii de Apel Piteşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 10.04.2019. Document: Încheiere finală (dezinvestire) 27/2019 10.04.2019”.