JALE la CIECH Sodă Râmnicu Vâlcea! 100 de angajați pleacă acasă sau uzina se va închide!?

Înainte de a da publicității comunicatul oficial al Ciech Sodă Râmnicu Vâlcea, cu privire la reducerea cu 20% a personalului și care survine în urma majorării prețului aplicat de CET Govora la burul industrial, prezentăm declarația liderului Sindicatul Sodictul – Adrian Mugioiu.

„Daca planul de concediere propus de administrație va fi pus în practică, ne putem aștepta oricând la riscul care ar putea să pună în pericol securitatea, sănătatea și chiar viața la locul de muncă al salariaților rămași, a mediului înconjurător precum si funcționarea instalațiilor din uzină”. De stresul salariaților la aflarea acestor vești, liderul Sindicatului Sodistul – Adrian Mugioiu a refuzat să ne dea detalii. Totuși, pe această cale Mugioiu lansează o invitație tututror sindicaliștilor din industrie pentru „înființarea unui pol sindical denumit asociația sindicatelor din industria vâlceană”, considerând că această asocietate va avea menirea să rezolve multe din problemele angajaților. Tot Mugioiu ne-a informat că  în această dimineață se va deplasa la Primăria Râmnicu Vâlcea pentru demersurile necesare inițierii unui miting în perioada 2, 3, 4,  aprilie începând cu orele 15.30 – 17 în fața Consiliului Județean și Prefectură.

„CIECH Soda România este forțată să facă disponibilizări

Operațiunile CIECH Soda România au trecut pe pierdere (rezultatul financiar consolidat al celor două companii ale Grupului CIECH din România) pentru prima dată de la procesulde restructurare masivă prin care a trecut compania în perioada 2013-2014.

CIECH Soda România va fi nevoită să inițieze o reducere cu aproximativ 20% a personalului său deoarece operațiunile sale nu pot fi profitabile din cauza majorării semnificative a prețului la abur industrial, aplicată de CET Govora începând cu 1 ianuarie 2019 și în urma creșterii prețului certificatelor CO2.

În primă fază, CIECH Soda România a acceptat majorarea prețului la abur pentru a putea continua producția de sodă calcinată și în încercarea de a face acest lucru cu rezultate financiare pozitive, dar pierderile au continuat să crească în ultimele două luni și jumătate, în pofida acestor eforturi. Factura pe ianuarie 2019 emisă de CET Govora a fost substanțial mai mare decât cea din decembrie 2018.

În timpul negocierilor de la finalul anului 2018, CET Govora a anunțat CIECH Soda România că nu va dispune de cărbune (lignit) suficient pentru a-i asigura necesarul de abur pentru întreg anul 2019 și că va reduce livrările de abur cu aproximativ 20% după încheierea sezonului de termoficare a municipiului Râmnicu Vâlcea. Drept urmare, CIECH Soda România va fi nevoită să își reducă producția de sodă calcinată cu același procentaj. Iar pentru a evita creșterea în continuare a pierderilor financiare, care ar putea duce, în ultimă instanță, la închiderea uzinei, compania este nevoită să reducă numărul de angajați cu un procent corespunzător cu cel al reducerii volumului de abur furnizat de CET.

Diminuarea forțată a producției, cauzată de prețul majorat și cantitatea diminuată a aburului furnizat, va afecta profund activitatea CIECH Soda România, care deja a trecut pe pierderi pentru prima dată de la procesul de restructurare masivă din perioada 2013-2014. Aceste pierderi sunt raportate la nivel consolidat împreună cu sucursala de vânzări din România a Grupului CIECH (o companie denumită CIECH S.A. Varșovia Sucursala Râmnicu Vâlcea), care achiziționează întreaga producție de sodă calcinată de la CIECH Soda România și o vinde clienților finali de pe piața românească și piețele de export, ceea ce implică și asumarea tuturor riscurilor comerciale.

Din cauza faptului că sunt entități afiliate (având același proprietar, CIECH S.A.) restricțiile impuse de reglementările fiscale privind prețurile de transfer se aplică tranzacțiilor dintre acestea. Este singurul motiv pentru care CIECH Soda România a înregistrat profituri în trecut ca societate distinctă, în timp ce sucursala de vânzări înregistrează pierderi încă din 2017 (pierderile nete publicate pentru anul 2017 au fost de 10,7 milioane lei).

Cu toate că în 2018 pierderea financiară a sucursalei de vânzări a scăzut, vor fi raportate din nou pierderi pentru anul respectiv. Numai în primele două luni ale anului 2019 această firma a înregistrat pierderi în valoare de câteva milioane de lei și previziunile arată că, foarte curând, pierderea pe 2019 va fi mai mare decât cea din 2017.

Acestea sunt motivele din cauza cărora, pentru prima dată de la restructurarea încheiată în 2014, la începutul anului 2019, rezultatul financiar consolidat al celor două companii ale Grupului CIECH din România a fost per total negativ. Toate acestea forțează CIECH S.A. să redimensioneze operațiunile sale din România și să ia măsuri drastice pentru a evita adâncirea pierderilor financiare. Drept urmare a efectelor majorării prețului la abur și livrărilor reduse ale acestuia, care duc la scăderea producției sub nivelul de acoperire a costurilor, CIECH Soda România nu va putea să mai continue în această formulă. În consecință, CIECH Soda România a luat deja măsuri pentru a diminua numărul de angajați cu aproximative 20%.

„Este o situație foarte frustrantă. Echipa CIECH Soda România s-a mai confruntat în trecut cu propriile dificultăți pe piață, a acceptat sacrificii pentru a putea acoperi pierderile istorice și pentru a se restructura, pentru a face față unor condiții de piață mai dure, precum intensificarea concurenței și presiunile asupra prețurilor. În noile condiții, nu vom putea să ne acoperim costurile, deși, teoretic, avem capacitatea adecvată. Mi-e teamă că, dacă ne menținem pe această cale, existența companiei noastre în viitor este amenințată”, a declarat Witold Urbanowski, CEO al CIECH Soda România.

Cele aproximativ 20 de procente din echipa actuală reprezintă în jur de 100 de persoane, care vor fi afectate. Măsuri similare de disponibilizare vor fi anunțate in curând și la CIECH S.A. Varșovia Sucursala Râmnicu Vâlcea, având în vedere că este singurul client al CIECH Soda România. Între 2013-2014, CIECH Soda România a traversat un profund proces de restructurare, având pierderi timp de mulți ani. După ce a reușit să își revină, societatea a investit, în 2014, 10 milioane de euro în creșterea cu 25% a producției de sodă calcinată, iar în anii ce au urmat a investit alte milioane de euro în modernizarea echipamentelor și în programe de eficiență, asigurându-se o altă creștere suplimentară cu 5% a producției. Compania a reușit să surmonteze pierderile și să-și creeze o situație financiară mai solidă, planificând o nouă lărgire a portofoliului. În circumstanțele actuale, având în vedere pierderile financiare, CIECH Soda România va fi nevoită să amâne, dacă nu chiar să anuleze investițiile planificate în creșterea producției și în diversificarea produselor.