Miracolul Gutău!

Astăzi Consiliul Local a aprobat majorările de tarife la salubrizare propuse de către Romprest. Din august 2015, de când a început contractul, este a cincea majorare a tarifelor. De menționat că toate aceste majorări s-au făcut în mandatul primarului Gutău. Înainte să prezentăm o analiză sintetică a evoluției cheltuielilor firmei Romprest Vâlcea, cheltuieli pe care noi le decontăm prin tarifele aprobate de CL, și deci avem tot dreptul să întrebăm ce și cât plătim, facem o întoarcere la ședința din decembrie 2018.

Așadar, pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi 31 ianuarie 2019, a fost repus spre aprobare același proiect de hotărâre care a fost pe ordinea de zi a ședinței din decembrie 2018 și anume – „aprobare tarife distincte pentru activitățile serviciului de salubrizare de pe raza M.RM.VL.” – și care nu are nici o virgulă modificată față de cel din decembrie 2018, dar care la solicitarea primarului Gutău Mircia nu a fost supus aprobării din următoarele considerente:

Declarație Gutău Mircia

Si eu cred că era de bun-simț ca astăzi un reprezentant al societății să vină și să-și prezinte punctul de vedere. Este cineva? Dumneavoastră? În aceste condiții, nu voi supune aprobării acest punct. Mi se pare o sfidare din partea dumneavoastră, a firmei care să vină să își prezinte punctul de vedere. În aceste condiții, vă rog ca să fiți de acord ca să nu votăm acest punct și când se prezintă reprezentantul firmei să fie la ședință de comiei. E obligație morală dacă nu și legală”.

Acesta a fost motivul pentru care edilul nu a supus la vot aprobarea noilor tarife propuse de Romprest, în decembrie 2018, simțindu-se jignit de propriul operator prin neprezență. Dar, astăzi ianuarie 2019, conducerea Romprest, vine în ședința publică (după ce a participat la cea de comisie în care nu a prezentat ceea ce consilierul liberal Crăciunescu i-a solicitat, invocând ca motiv că acesta nu a făcut scris solicitarea) și nimeni nu îi solicită explicații cu privire la tarifele din nou majorate nejustificat. Și atunci, ne întrebăm, de ce tot acest circ cu – prezența sau neprezența, votăm sau nu votăm, vrem explicații sau nu vrem – în condițiile în care astăzi nimic nu a fost în plus față de ședința din decembrie, cu privire la acest punct de pe ordinea de zi. Același Grig Crăciunescu a prezentat un punct de vedere și nimeni altcineva ceva și Romprest a fost prezent degeaba. Comisiile toate au aprobat favorabil ceea ce operatorul a solicitat, înșelând din nou „inteligența” unora.

Oare, Mircia Gutău, nu era de bun simț să le cereți în plenul ședinței celor de la Romprest să ne explice de ce au mărit costul cu forța de muncă cu 303% și cu 316% la combustibil? De ce i-ați chemat în ședință, dacă nu pentru a ne da explicații? De ce nu ați votat în decembrie?

Și pentru că nu mai are rost să o lungim, că ne-am plictisit și noi să mai cerem lămuriri, prezentăm mai jos, așa cum spuneam la începutul articolului, analiza sintetică pe care o aducem în atenția cititorilor, în urma celei de-a cincea majorări de tarife.

Capitolele de cheltuieli cele mai importante sunt: costul cu forța de muncă și combustibilul. La capitolul costul cu forța de muncă constatăm că:

– din august 2015 și până în decembrie 2016 Romprest a avut o cheltuială anuală de 909.047,28 lei, așa cum reiese din fișele de fundamentare cu care a câștigat licitația și pentru care a dat declarație că sunt conforme cu realitatea;

– din fișele de fundamentare a tarifelor aprobate astăzi în Consiliul Local, verificate și avizate de către comisiile de specialitate, reiese că Romprest declară o cheltuială anuală de, atenție!, 2.997.102.05 lei!

Primăria Râmnicu Vâlcea, sub conducerea lui Gutău Mircia, cu verificarea și aprobarea comisiilor de “specialitate” și cu votul majorității din Consiliul Local, între decembrie 2016 și ianuarie 2019, i-au făcut cadou lui Romprest o creștere a costurilor cu salariații de 303 %, în suma de 2.088.054.77 lei/an.

Închipuiți-vă ce fericit trebuie să fie un muncitor de la Romprest Vâlcea care în decembrie 2016 câștiga 1.200 lei, bani în mână, iar din ianuarie 2019 urmează să încaseze 3.600 lei, bani în mână! Pentru că Romprest încasează această creștere și normal că nu ține creșterea pentru ea, ci o oferă mai departe salariaților.

Cum se explică faptul că, pentru Piețe Prest, companie care prestează servicii similare, aceleași cheltuieli cresc în aceeași perioadă cu 47 % ??

La capitolul combustibil constatăm că:

– din august 2015 și până în decembrie 2016 Romprest a avut o cheltuială anuală de 870.934.99 lei, așa cum reiese din fișele de fundamentare cu care a câștigat licitația și pentru care a dat declarație că sunt conforme cu realitatea;

– din fișele de fundamentare a tarifelor aprobate astăzi în Consiliul Local, verificate și avizate de către comisiile de „specialitate”, reiese că Romprest declară o cheltuială anuală de, atenție!, 2.751.021,48 lei


Primăria Râmnicu Vâlcea, sub conducerea lui Gutău Mircia, cu verificarea și aprobarea comisiilor de “specialitate” și cu votul majorității din Consiliul Local, între decembrie 2016 și ianuarie 2019, i-au făcut cadou lui Romprest o creștere a costurilor cu combustibilul de 316 %, în sumă de 1.880.086.49 lei/an.
Având în vedere că atât numărul de autovehicule cât și numărul de ore lucrate de acestea este relativ același, cum se explică creșterea consumului de combustibil
de 3 ori??!! Conform noilor cheltuieli rezultă că o mașină de gunoi consumă 150 litri de motorină într-un program de 12 ore (fără pauză de masă, fără timp pentru reparații, fără întrerupere …).
Cum se explică faptul că, pentru Piețe Prest, companie care prestează servicii similare, aceleași cheltuieli cresc în aceeași perioadă cu 21 %??

În concluzie, în primii 2 ani de mandat ai primarului Gutău Mircia s-au realizat următoarele miracole:
– muncitorilor de la Romprest le-au crescut salariile de 3 ori;
– mașinile de gunoi au început să lucreze 35 ore/zi sau să consume pe oră mai multă motorină decât o locomotivă;
– prețul la gunoi pentru firmele din Râmnicu Vâlcea este dublu față de prețul plătit de firmele din București ( în condițiile în care rampa este la aproape jumătate de preț în Râmnicu Vâlcea față de București).


In imagine, conducerea Romprest – prezentă degeaba la ședința CL