Scandal la Ambulanța Vâlcea. S-a propus blocarea salariilor!

La ora actuală între Serviciul de Ambulanță Vâlcea prin manager Dan Pădureanu și comisia de inventariere autosanitare, se poartă un schimb de adrese gen „Raport” sau „Dispoziții de serviciu”. Mărul discordiei din cearta lor îl reprezintă preluarea în inventariere a unui număr de 9 ambulanțe.

O informare a fost afișată astăzi la Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea, semnată de directorul economic Bolovan Nicolae, și reprezintă un „Raport” în atenția managerului general al instituției vâlcene – Pădureanu Dan. Se pare că șoferii refuză să ia în inventar autosanitarele și pentru asta se propune blocarea salariilor pentru cei nominalizați, până la semnarea inventarelor, dar și a celor din comisia autosanitare. Contactat telefonic, managerul general Dan Pădureanu ne explică de ce s-a creat această situație, menționând încă de la început că instituția numără 97 de șoferi și 43 de autosanitare, din care 9 nu se ia în inventar.

„Serviciul tehnic nici până acum nu a făcut documentația necesară înmatriculării pe Vâlcea și atunci nu are cine să le ia în primire, dacă ele nu figurează la Ambulanța Vâlcea, având numere, unele mașini, de București. Noi avem o problemă internă și trebuie să o rezolvăm, e a noastră. Comisia a nominalizat șoferi care au deja în inventar autosanitare și acesta este motivul principal pentru care cei nominalizați nu vor să semneze inventarierea sau șoferi din teritoriu, adică din județ, pentru mașini care sunt la Râmnicu Vâlcea și acesta este lucru care mă deranjează cel mai tare. Sunt niște lucruri ale noastre și avem o modalitate de a ne face ordine în instituție. Această comisie care ține de autosanitare nu prea și-a făcut treaba. Avem 9 ambulanțe care datorită faptului că anumiți șoferi au ieșit la pensie, nu mai au stăpân, iar comisia în loc să aibă o atitudine pozitivă…Comisia de la autosanitare și șoferii care refuză inventarierea vor avea salariile blocate. Este normal că unul care deja are o ambulanță în gestiune nu o să o mai ia și pe a doua, că iei sunt 100 de șoferi, iar mașini 40. Dacă tu comisie îmi propui pe o mașină care nu are stăpân pe unul care are deja o mașină, normal că omul ăla refuză”, declară managerul Pădureanu.

În replică, un membru din comisia de inventariere autosanitare, în persoana lui Andronie Constantin, spune că „nu are treabă comisia de inventariere cu cine preia… mie să-mi spună omul la care să-i fac inventarul. Nu avem șoferi care să le ia în inventar, dar nu este obligat membrul comisiei să găsească om care să ia ambulanțele în inventar. Refuză să semneze pentru că mai sunt și pe altele, că sunt câte 3 sau 4 care sunt pe o mașină…diferite interese. Comisia nu are rolul să nominalizeze șoferul, ci trebuie doar să verifice inventarul. Biroul tehnic a făcut o propunere și reiese și din Raportul afișat, „ing. Lazăr a nominalizat responsabilii, iar dvs. (n.r. – managerul Pădureanu) ați aprobat propunrea”, deci aprobată de manager. Deci el a aprobat oamenii ăștia care astăzi nu vor să semneze. Managerul aprobă cine sunt șoferii care trebuie să aibă în inventar autosanitarele, nu noi comisia de inventariere. Este propunerea făcută de ing. Lazăr, care este și el membru în comisie, dar nu are legătură una cu alta, membrul din comisie nu are legătură cu faptul că lucrează la serviciul tehnic. În baza cărei legi poate el să ne oprească salariile, să ne spună și nouă”, conchide Andronie.

În final, o altă adresă a fost întocmită, de data aceasta de managerul Pădureanu, în atenția inginerului Lazăr și domnului Andronie, membri în comisia autosanitare, dar și spre știință directorului economic și juristului SAJ Vâlcea, în care le aduce la cunoștință celor mai sus menționați: „insist să evaluați cu atenție propunerile pentru responsabili, cât și să efectuați rapid documentele de intrare în gestiune….”

Se pare că Dan Pădureanu a aprobat propunerea fără să verifice șoferii nominalizați și astăzi se fac presiuni de preluare a autosanitarelor, termenul fiind unul extrem de scurt – 3 zile până la încheierea perioadei de inventar. Dar, întrebăm: de ce Biroul tehnic nu analizează și nominalizează alți șoferi, dacă cei 9 nu corespund?