FOTO/VIDEO Gutău Mircia – PERICOL PUBLIC!

Asta a ajuns Gutău în acest oraș, un PERICOL PUBLIC!!!

Este inadmisibil cum acest primar al Râmnicului ignoră recomandările Poliției Vâlcea, punând în pericol, zilnic, minut cu minut, viața a zeci de copii și nu numai. La fel, este inadmisibil cum Poliția nu ia măsuri văzând că Gutău nu se conformează celor indicate.

La articolul publicației cu titlul „Sunteți niște criminali!!! Cu semaforul oprit, accidentele curg rând pe rând!”, care face referire la un grav accident pe trecerea de pietoni din fața școlii nr.4, din zona 1Mai, pentru că semaforul era oprit, IPJ Vâlcea se sesizează și face demersurile necesare pentru ca astfel de accidente să nu mai existe. Ca o aducere aminte, menționam, în același articol, că deși se adusese la cunoștință autorităților locale despre pericolul existent, nimeni nu lua măsuri, ignorând pericolul.

Astăzi, Gutău, la mai bine de o lună de la primirea adresei, prin care IPJ  – Biroul Rutier a solicitat Primăriei Râmnicu Vâlcea „repunerea în funcțiune a semaforului electric de tip „inteligent”, acționat prin apăsarea butonului de către pietoni, în locul mai sus menționat, în mod permanent, conform timpilor stabiliți pentru asigurarea fluenței traficului rutier”, ignoră recomandarea și în continuare trecerea de pietoni este un real pericol.

Prin vizionarea clipului atașat acestui articol, făcut astăzi exact la trecerea de pietoni din fața școlii nr.4, se poate observa cum:

– șoferii nu dau prioritate copiilor

– se circulă cu viteză

– șoferul de pe mașina Poliției nu acordă prioritate și trece în același timp cu un pieton care traversează

– o altă mașină accelerează și schimbă brusc banda chiar pe trecerea de pietoni

– prima mașină din filmare este una de școală care nu dă prioritate și multe alte mașini care efectiv taie calea pietonilor.

Domnule Gutău, vizionați cu maximă atenție acest film și numărați câți șoferi au încălcat grav regulile de circulație în doar 4.28 minute și câte accidente ar fi putut să aibă loc într-un interval atât de scurt și de care clar v-ați face vinovat. Sunteți un inconștient! Poate la un nou accident, doamne ferește, vă veți trezi, dar veți înfunda și pușcăria. Poate acolo vă veți trezi definitiv! Dați drumul la semafor, până nu este prea târziu! Neghină și Ciaușescu, de câte ori treceți cu mașina prin fața școlii nr. 4, nu vedeți că deși ați recomandat, deoarece pericolul este evident, punerea în funcție permanentă a semaforului, acesta este tot pe intermitent?

Concluzia?

Gutău nu ține cont de recomandările Biroului Rutier și pune în pericol viața copiilor și nu numai. În opinia dumnealui, toți sunt proști, iar el le știe pe toate.

Acest articol este o nouă sesizare pentru Poliția Vâlcea. Așteptăm un punct de vedere și evident cine era la volanul mașinii de poliție și ce măsuri s-au luat împotriva acestuia. 

nici o imagine nu se repetă