Constantin Rădulescu va sprijini financiar echipa de fotbal „Flacăra Horezu”

Prezent la manifestările orașului Horezu, oraș care a împlinit 531 de ani de la prima atestare, președintele Consiliului Județean Vâlcea a ținut să le spună în premieră hurezenilor că va sprijini financiar echipa de fotbal, „Flacăra Horezu”.

„Consiliul Județean Vâlcea va deveni partener și va fi alături de Primărie și de echipa de fotbal Flacăra Horezu, pentru că trebuie să-i sprijinim și trebuie să fim alături de dvs. Voi face face demersurile astfel încât bănuții să ajungă cât mai repede și sunt convins că toți consilierii județeni vor sprijini echipa de fotbal”, a declarat Rădulescu.

Promisiuninea șefului de județ, cu siguranță, se va concretiza într-un proiect de hotărâre ce-l vom regăsi pe ordinea de zi a ședinței ordinare din luna septembrie și avem toată încrederea că toți consilierii județeni vor fi în asentinentul acestuia și vor vota proiectul.

Nu mai rămâne decât ca după ce Primăria Horezu va primi finanțarea promisă, edilul Sărdărescu să invite oficialitățile la un meci, mai ales că datorită acestei echipe „Flacăra Horezu” Vâlcea poate reveni în fotbalul de nivel național.

Flacăra Horezu este în Liga a III-a național și este condusă de Adi Popa (29 de ani) care este și căpitan de echipă, iar ca și debut în cariera de antrenor, a avut un seson excelent câștigând Superliga cu 31 de victorii și o remiză, scrie liga2.prosport.ro.

De menționat că județul Vâlcea nu are nicio reprezentantă în primele trei ligi, după ce CSM Râmnicu Vâlcea s-a desființat, iar ACS Șirineasa s-a mutat la Petroșani. Așadar, echipa ”Flacăra Horezu” merită sprijinită financiar nu doar de CJ Vâlcea, ci și de factorul economic județean și local prin parteneriate consecvente. O echipă de fotbal nu rezistă doar cu o finanțare de moment.