• Home »
  • Politica »
  • Buican Cristian vrea să desființeze PNL Vâlcea!? Gutău îi va primi în PER?

Buican Cristian vrea să desființeze PNL Vâlcea!? Gutău îi va primi în PER?

Un comunicat de presă remis de Buican Cristian ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că și ai lui, rând pe rând, zi de zi, rup rândurile orientându-se spre căpetenia județului. Apropo, cine mai crede că în județul Vâlcea mai există partide politice se înșeală, există doar Gutău Mircia, iar Cristian Buican se sfiește să spună acest lucru deși îl știe. Mai mult, nu înțelegem ce joc face Buican când își critică oamenii din curtea politică, când chiar el și-a pus „acoperișul la casă cu mâna de lucru a lui Gutău…

 

Să vii să spui că „ trei consilieri judeţeni PNL, au ales să încalce deliberat hotărârea partidului pentru a se pune în slujba PSD-ului şi acoliţilor săi”, dar să nu menționezi, și să critici în același timp, prezența în plen a primarului Gutău și a vicelui Vețeleanu, care au venit special doar la punctele 22 și 23 după care s-au ridicat și au plecat pentru că și-au atins scopul (n.r. s-a votat „pentru”), ne demonstrezi fix, liberalule Buican, că nu poți să-l ataci pe Gutău. Iar asta spune multe.

Adică jupânul județului vine la ședință, bagă spaima în liberalii tăi și de frică „sacrificații” votează și tu tot pe ei îi critici și le ceri demisia????

Mai mult, este a doua oară Cristian Buican când vă permiteți să-l jigniți, public, pe Gutău Mircia spunând: „în rândul membrilor liberali există şi persoane care pot oricând deveni instrumente de manipulare ale Puterii PSD-ALDE pentru atingerea unor scopuri şi interese personale sau de grup”, când toți politicienii vâlceni sunt deja instrumente de manipulare ale lui Gutău și în nici un caz ale PSD-ALDE.

Mister Buican, vreți să spuneți iar că Rădulescu Constantin este șeful lui Gutău? Rușine!

Faptul că liberalul șef vine și ne spune că ai lui consilieri „s-au vândut pentru câțiva arginți, funcții sau interese pur personale”, este pentru că știe cum și pe cât sau ce negociază Gutău. Știe pe câți puțini arginți s-a vândut și el lui Gutău, dar nu recunoaște, cum știe că Gutău oferă puțin deși în unele cazuri nu e nevoie, toți îi pică la picioare ca muștele sperând să obțină ceva de la el. Pentru că despre Gutău putem spune multe, dar nu și că dă cu banul în stânga și în dreapta să-și cumpere politicieni marca PNL, PSD, ALDE…Aaa, că le dă lucrări total nejustificate din banul public ori îi trimite în excursii exotice tot pe bani publici, asta este altceva…dar nu v-am văzut să remiteți un comunicat în acest sens…

În comunicat se mai specifică: „deputatul Cristian Buican, nu va mai tolera nicio atitudine, a oricărui membru PNL Vâlcea, indiferent de numele său, contrară statutului partidului, hotărârilor forurilor judeţene şi naţionale de conducere a PNL sau orice alt comportament politic de colaborare…”dar PNL = Buican și atât!!!!

Nene Buican, adică dumneata conduci PNL-ul cu „mână de fier” (îl copiezi pe Gutău), numai dumneata iei decizii, îți dai afară din partid consilier județean că nu și-a plătit cotizația în timp ce 90% din liberali nu o au plătită, îți revoci viceprimari și consilieri din județ și își caută acum dreptatea în instanță pentru că dumneata ai încălcat grosolan statutul partidului, nimeni nu are voie să acceadă la o funcție pentru că le iei dumneata pe toate și ai pretenția să-ți rămână alături, când Gutău are „grijă” de ei???

Nene” Buican, liberalii tăi s-au săturat de tine și de dictatura instaurată de tine în partidul pe care îl conduci. „Tălică” ai tot, ei nu au nimic. Gutău îi hrănește pe toți, iar dumneata, în timp ce îi înfometezi, te îndestulezi.

În concluzie tot comunicatul este un joc murdar pe care îl face politicianul liberal Buican, încercând și de această dată să dea vina pe gruparea politică PSD-ALDE, pentru a înțelege Rădulescu că el va domni în 2020 alături de Gutău. Cu alte cuvinte, vrea să bage zâzanie între Rădulescu și Gutău, dar el Buican fiind înțeles cu Gutău să facă asta. Gutău nu-l suportă pe Rădulescu și nici nu are încredere în el. Pe la spatele lui Rădulescu, Gutău face și desface (vezi ADI APA și ce a propus acum primarilor și multe altele…) În plus, prezența lui Gutău la ședința CJ demonstrează cine este șeful tuturor!!! Liberalii au știut cu o zi înainte că edilul va fi prezent la ședință, deci și Buican. De ce Buican nici un cuvânt în comunicat despre acest lucru?

Domnule Buican, v-ați pus întrebarea ce a căutat Gutău la ședința CJ din 31 august? În cine nu a avut el încredere că va vota „pentru” la punctele 22 și 23? V-ați întrebat, domnule Buican, ce interese are Gutău la cele două puncte pentru a veni special în plenul ședinței? Ei, dacă primeam un comunicat din partea domniei voastre în care aveam aceste răspunsuri, vă felicitam și vă exoneram de la orice bănuială pe care o avem că aveți un mariaj cu Gutău!!! Căutați să atacați numai PSD-ALDE când capul răutăților este doar Gutău Mircia și știți acest lucru. JENANTĂ OPOZIȚIE CU CARACTER…BUICAN!

Comunicatul PNL…

Opoziţia se face cu caractere!

Ca urmare a votului a trei dintre consilierii judeţeni liberali, cot la cot cu coaliţia majoritară din Consiliul Judeţean Vâlcea, în cadrul şedinţei ordinare de vineri, 31 august 2018, pentru corecta informare a opiniei publice vâlcene, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face următoarele precizări:

Cu regret, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, trebuie să recunoască public ca în rândul membrilor liberali există şi persoane care pot oricând deveni instrumente de manipulare ale Puterii PSD-ALDE pentru atingerea unor scopuri şi interese personale sau de grup. Este cazul celor trei consilieri judeţeni PNL, care au ales să încalce deliberat hotărârea partidului pentru a se pune în slujba PSD-ului şi acoliţilor săi.

Votul acordat de cetăţeni pentru Consiliul Judeţean a fost un vot politic pentru PNL, nu nominal pentru o persoană sau alta. De aceea, cei care formează astăzi grupul aleşilor judeţeni ar trebui să voteze, respectând deciziile partidului adoptate cu vot majoritar, democratic şi statutar, nu să aleagă să îşi rezolve vreun interes personal, cu ajutorul celor care din nefericire conduc astăzi destinele judeţului.

Din păcate, aceşti trei consilieri judeţeni PNL, la care facem referire, au ales să se vândă pentru câţiva arginţi, funcţii sau alte interese pur personale şi să încalce deliberat statutul partidului. Un politician care nu îşi respectă propriul partid nu are ce căuta în rândurile sale. Acesta este şi principalul motiv pentru care preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, le recomandă celor trei consilieri judeţeni aleşi pe lista PNL să dea dovadă de o ultima fărâmă de moralitate şi să facă un pas înapoi, să demisioneze din funcţiile obţinute de pe urma partidului şi să facă loc altor persoane care respectă partidul, statutul şi deciziile lui.

Ne exprimăm convingerea că timpul va dovedi faptul că votul de vineri pentru proiectul de hotărâre privind solicitarea de trecere a unor imobile teren şi construcţie garaj cu 5 boxe din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Instituţia Prefectului–Judeţul Vâlcea, în domeniul public al judeţului Vâlcea, a fost unul care nu urmăreşte vreun interes obştesc, ci doar interese personale imobiliare ale celor aflaţi vremelnic la putere în judeţul Vâlcea.

În calitate de preşedinte al filialei Vâlcea a PNL, deputatul Cristian Buican, nu va mai tolera nicio atitudine, a oricărui membru PNL Vâlcea, indiferent de numele său, contrară statutului partidului, hotărârilor forurilor judeţene şi naţionale de conducere a PNL sau orice alt comportament politic de colaborare cu reprezentanţii PSD. Atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, PNL şi-a asumat că nu va colabora cu cei de la PSD, fiind adoptate în acest sens o serie de hotărâri a forurilor naţionale.

Partidul Naţional Liberal este singura forţă politică ce poate opri politica anti-naţională a celor de la PSD şi va continua să „lupte până la capăt” pentru a opri, cu toate mijloacele democratice aflate la dispoziţie, distrugerea acestei ţări şi a acestui judeţ din ghearele „ciumei roşii”. Pe această cale, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, asigură toţi membri şi simpatizanţii PNL, dar şi pe toţi ceilalţi cetăţeni ai judeţului Vâlcea, că Partidul Naţional Liberal nu va abdica de la principiile sale şi va continua lupta cu cei de la PSD şi cu toţi cei care îşi urmăresc interesele personale, în detrimentul interesului cetăţenilor.

Cabinet preşedinte PNL Vâlcea,

Deputat Cristian Buican