Oltchim își oprește producția. Ce s-a întâmplat?

Combinatul petrochimic Oltchim din Râmnicu Vâlcea își va opri producția și anunță că revizia gen erală programată pentru acest an se va derula în perioada 1 – 11 septembrie.

„În această perioadă activitatea de producţie va fi întreruptă total în vederea realizării lucrărilor de mentenanţă, inspecţiilor tehnice şi verificărilor specifice unei revizii generale. Aceste lucrări sunt realizate, în raport de specificul lor, atât cu firme specializate, cât şi cu forţa de muncă proprie şi au buget alocat din surse proprii”, arată un comunicat al companiei, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB.

Reprezentanţii Oltchim spun că activitatea comercială de vânzări produse nu va fi afectată, societatea având stocuri de produse finite care acoperă integral obligaţiile contractuale din această perioadă, conform News.ro.

Oltchim a raportat în primul semestru afaceri de 577 milioane lei, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar profitul net a urcat de trei ori, la 84 milioane lei. Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionar majoritar, cu 54,8% din acţiuni.

sursa/capital.ro