Deputatul Buican Cristian subvenții pe acte false!

4 aprilie 2016  – deputatul Buican Cristian își aranjează o licitație. 4 iunie 2018 – ancheta jurnalistică a publicației noastre descoperă și aduce în atenția organelor de control licitația aranjată.

În urma articolelor prezentate am arătat care a fost de fapt situația fraudării fondurilor europene de către deputatul Buican Cristian și primarul comunei Perișani – Sandu Ion. În anul 2016 parlamentarul vâlcean, având un număr de 43 de oi declarate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE), s-a hotărât să se folosească de părintele său – Constantin Buican – înființând o Societate cu Răspundere Limitată în speță SC Lovagro SRL deținând personal părți sociale în valoare de 90%.

Închirierea pășunilor de către primăria Perișani „măsluită” – episodul VI

Buican Cristian cunoștea de la subordonatul său politic – primarul comunei Perișani – Sandu Ion – că în curând se vor scoate la licitație izlazurile proprietatea comunei Perișani – izlazuri pentru care s-ar putea accesa subvenții pe suprafață (asta ca să nu spunem că poate chiar deputatul i-a da ideea primarului să scoată izlazurile la licitație…oare până în 2016 au mai fost licitate???). Pentru a-și duce la îndeplinire planul, deputatul și-a chemat la ordin subalternii adică directorii din deconcentratele statului – directorul executiv la vremea respectivă al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vâlcea – Pintea Adrian și directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vâlcea – Miclea Gabriel –  pentru a le transmite că SC Lovagro SRL este societatea lui și că urmează să primească câte o cerere pe care vor trebui să o declare eligibilă (Pintea). Zis și făcut.

Deputatul Buican împreună cu prietenul său (n.r. primarul Sandu) care nu a respectat procedurile de înscriere și participare la licitație s-au folosit de medicul veterinar Rebegel Gheorghe care i-a eliberat la două zile după terminarea licitației o adeverință prin care atestă în mod mincinos și fals faptul că Lovagro deține un număr de 530 de aminale înscrise în RNE. La data licitației societatea deținea 317 ovine, în adeverința eliberată de medicul veterinar se specifică numărul de 530, dar în realitate deținea doar 43 de oi – cele ale deputatului, oi pe care și le-a transferat de pe persoană fizică prin formularul de mișcare F2 către  Lovagro, adică societatea sa. Celelalte animale până la 317 așa cum am arătat în articolele anterioare au fost transferate fictiv de la alte persoane.

Controlul încrucișat anulat

APIA Vâlcea în momentul primirii cererii de la Lovagro avea obligația să facă controlul încrucișat cu DSVSA Vâlcea privind gradul de ocupare al suprafețelor închiriate de la primăria Perișani cu animale, condiție care era obligatorie în vederea declarării ca eligibilă a cererii pentru subvenția respectivă. Directorul Pintea probabil a ordonat subordonaților să nu se mai efectueze controlul încrucișat cu DSVSA și să declare cererea eligibilă în baza adeverinței false eliberată de medicul veterinar. Astfel, Pintea Adrian din subordonat politic a devenit complicele deputatului.

Dacă APIA Vâlcea ar fi efectuat controlul încrucișat ar fi constatat din prima că cererea SC Lovagro SRL este neeligibilă și în conformitate cu art. 267 Cod Penal era obligată să sesizeze de îndată DNA sau Organizația de Luptă Antifraudă. Ori nesesizarea organelor în drept este foarte clar că atrage răspunderea penală a directorului executiv al APIA Vâlcea – Pintea Adrian, a șefului de birou Dragos Popescu și a consilierului Truță Bogdan.

Subvenția pe animale

În afară de ajutorul financiar pe suprafață Buican Cristian a primit și subvenție  pe animale. Ori în acest sens RNE-ul față de care răspunzător este Miclea Gabriel, directorul DSVSA, reiese că a fost falsificat de către acesta cuprinzând date nereale în sensul că în anul 2016 în momentul în care a făcut cererea pentru subvenție pe animale deputatul figura cu un număr de 1502 de oi. Numărul de animale transmis este fictiv arătând anterior că deputatul deținea doar 43 de capete de animale neexistând documente prin care să se facă dovada că Lovagro deținea 1502 capete de ovine și neputând să justifice proveniența acestora. Proveniența animalelor poate să fie din două surse: prin transfer de animale din altă exploatație, de la alt fermier sau prin crotalierea mieilor. În condițiile în care în realitate SC Lovagro SRL deținea doar 43 de ovine pentru a ajunge la 1502 oi câte îi înscrisese Miclea în RNE trebuia ca oile lui Buican să fi fost de 10 ori mai năzdrăvane decât calul lui Făt –Frumos și să fete câte 35 de miei/an. Subvenția în acest caz este în jurul sumei de 40 de lei/an/cap de ovină.

Subvenția pe înregistrare COP

În baza HG nr. 1.179/29.12.2014 privind instituirea unei Scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor și a Ordinului nr. 619 al MADR privind sprijinul cuplat în zootehnie, este obligatoriu ca acei crescători care dețin între 10-250 capete vaci de lapte și, respectiv, între 150-600 capete ovine, pentru a primi această subvenție cuplată pe animale (SCZ), să fie înscriși în RG și COP. Așadar, parlamentarul vâlcean priceput la toate, a luat și a treia subvenție pentru că își înscrie animalele în Controlul Oficial al Performanțelor (COP) și în Registrul Genealogic (RG). Subvenția pentru această înregistrare a fost luată de către deputat pe 1502  capete de animale deși deținea doar 43. Subevenția în acest caz este de aproximativ 40 euro/cap de ovină.

Concluzia

Noi am descris o situație de fapt și credem că este foarte relevant modul de operare al acestui grup infracțional organizat care sub protecția funcțiilor și relațiilor pe care le au s-au crezut mici „dumnezei” afișând  o moralitate care era mai mult decât angelică. Din câte cunoaștem, la ora actuală Organizația de Luptă Antifraudă (OLAF) cu sediul la Bruxelles a pus în mișcare cercetarea față de cele sesizate de către publicația noastră.

Primarul Sandu Ion declara de curând că are 7 proiecte pe fonduri europene, dar îl uită pe cel de-al optulea pe care l-a obținut anual cu ajutorul deputatului Buican Cristian.

Dacă cele relatate nu sunt corect interpretate, părțile implicate au posibilitatea să ne remită un drept la replică și să ne atragă atenția unde am greșit, în loc să comenteze în spațiul public că articolele noastre sunt calomnie și vom fi dați în judecată.