• Home »
  • National »
  • Pentru că pe hoți doar cătușele îi sperie, noi plângeri penale…

Pentru că pe hoți doar cătușele îi sperie, noi plângeri penale…

Senatorul PNL Florin Cîţu, vâlceanul parlamentar ales în Circumscripţia Electorală nr.42 Bucureşti, a anunţat că va depune o plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea, a premierului Viorica Dăncilă, a vicepremierului Viorel Ştefan şi a miniştrilor Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, şi Finanţelor, Eugen Teodorovici, ca urmare a proiectului care ar viza suspendarea contribuţiilor la Pilonul ll de pensii.


„Este clar că pe hoţi doar cătuşele îi sperie. Asta se întâmplă cu PSD de trei zile încoace. În cazul în care Liviu, Olguţa, Vasilica, Viorel şi Eugen vor naţionaliza banii din pilonul II de pensii, vă spun ce fac. Voi depune plângere penală împotriva găştii de mai sus, pe care o voi semna personal şi vă aştept şi pe voi toţi să semnaţi alături de mine. Numai aşa îi oprim! Nu mai merge cu jumătăţi de măsură! Este vremea lucrurilor serioase!”.


Pe de altă parte, dar pe acelaşi plan, fostul lider al PSD, Victor Ponta, a scris, pe pagina sa de Facebook, că va depune o plângere penală pentru infracţiunea de furt calificat, dacă guvernul va umbla la pensile contribuabilor.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine, în replică, faptul că nu trebuie să fie răsturnată o putere legitimă prin plângeri penale.