Deputatul Buican Cristian, șeful unui grup infracțional organizat!?

Ancheta continuă cu un nou episod în care vom prezenta cum parlamentarul vâlcean Cristian Buican, conducătorul de facto al SC Lovagro SRL, s-a făcut cu animale fără să stea la coada lor.

Sistemul poate fi unul foarte simplu dacă, prin influența pe care o ai ca șef de partid și secretar al Camerei Deputaților, poți „dicta” numirile din deconcentratele județului, cum ar fi la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sau Direcția Sanitar –Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA), ambele direcții locale vâlcene.

Închirierea pășunilor de către primăria Perișani „măsluită” – episodul III

Poți accesa o subvenție pe suprafață și animale doar dacă deți animale și o suprafață de pășunat. Ori, dacă nu ai, participi la o licitație și închiriezi. Nici SC Lovagro SRL nu a avut, dar prin administrator Buican Constantin închiriază muntele Coarneșul de la primăria Perișani folosindu-se doar de documente false și deci, prin încălcarea legii devine benficiarul, pentru o perioadă de 7 (șapte) ani, a 146,47 ha suprafață a pășunii alpine, suprafață ce aparține domeniul privat al comunei Perișani.

Datorită influenței, cercul este complet!

Pentru închirierea respectivă, Lovagro avea nevoie de Direcția Sanitară, unde prin medicul veterinar de zonă, să i se elibereze o deverință din care să rezulte că are animale pentru a dovedi gradul de ocupare (0,3 UVM/ha) al suprafeței pe care vrea să o pășuneze. De asemenea, mai era nevoie de la medicul veterinar de o adeverință prin care să facă dovada la APIA că are gradul de ocupare asigurat prin animale/suprafață, că are director la DSVSA care să confirme adeverința eliberată de medicul vetrinar ori de angajați APIA, cum ar fi consilierul Truță Bogdan care să nu efectueze controlul încrucișat între APIA și DSVSA.

În 04.04.2016, în momentul în care Lovagro s-a înscris la licitația muntelui Coarneșu, avea înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) un număr de 317 ovine sfidând condițiile din Caietul de Sarcini unde scrie clar că pentru suprafața de teren care se închiria, ofertantul trebuie să facă dovada că deține în RNE 516 ovine. Totuși, în 23.04.2016 acesteia îi mai intră în exploatație 61 de ovine, ajungând la 378 de animale, dar în momentul depunerii adeverinței la APIA tot nu deținea numărul necesar, adică 516 capete .

Aici se rupe filmul

În mod normal, tatăl parlamentarului, Constantin Buican, în numele SC Lovagro SRL, trebuia să atașeze la oferta pe care a depus-o la primăria Perișani, pentru închirierea muntelui, o adeverință, de la DSVSA Vâlcea, de unde să rezulte că deține cod de exploatație, deci că este înscris în RNE și deține cel puțin 516 ovine. Dar, în realitate, Buican C., pentru Lovagro, a depus o adeverință din partea SC Sorega Vet SRL semnată și ștampilată de medicul Rebegel Gheorghe, adeverință în care se menționează un număr de 530 ovine la momentul licitației, deși în RNE Lovagro, așa cum am menționat mai sus, figura la data licitației doar cu 317 animale.

Ajutoarele lui Buican

Rebegel Gheorghe se pare că este un apropiat al familiei Boromiz, familie ce deține Grupul Boromir care este foarte bine cotat pe piața locală și națională în ceea ce privesc produsele cu aceeași marcă, dar și al deputatului Buican Cristian care de facto conduce, la fel, un grup important de firme aparținând familiei și este cel care „a militat” pe lângă parlamentar să intervină la Centru ca să-l pună director la DSVSA pe trainicul Mihai Gabriel Miclea care devine vasal, fiind până la urmă doar un executant al celor doi.
După ce Lovagro a încheiat contractul cu primăria Perișani prin care a închiriat prin fals și uz de fals muntele Coarneșu, a depus și cererea de obținere a subvenției pe suprafață la APIA Vâlcea. Și aici trebuia să facă iar dovada că îndeplinește condițiile impuse, adică gradul de ocupare, dar și de această dată la Agenția de Plăți în loc să depună adeverință de la DSVSA a depus o adeverință falsă eliberată de același medic veterinar – Rebegel – pentru că nici aceasta nu era în concordanță cu datele din RNE. Mai mult, consilierul APIA, care avea în studiu dosarul, era obligat să verifice dacă, mai ales în condițiile în care nu avea adeverință de la DSVSA , aceasta corespunde cu realitatea.

Bănuim că la intervenția directorului APIA de la vremea respectivă – Adrian Pintea – consilierul nu a mai făcut verificările necesare, întrucât a văzut că membru asociat în Lovagro era chiar șeful politic al lui Adrian Pintea, Mihai Gabriel Miclea și Rebegel Gheorghe.

Adrian Pintea ajunge să ocupe scunul directorial la APIA Vâlcea pentru că așa „a dictat” parlamentarul Buican, iar după ce a ajuns director la sediul central – București – pe surse am aflat că a schimbat tabăra ca să rămână pe funcție și este deja înscris la PSD sector 2.

Fraudă pe subvenția de animale

În episodul următor vom discuta despre cum a obținut Lovagro subvenția pe animale în mod nemeritat, prin transferuri fictive de animale (formularul F2 de mișcare) operă a aceluiași medic veterinar – Rebegel – dar și cu ajutorul directorului Miclea. Vom prezenta o parte din crotalele animalelor care și la ora actuală în mod fictiv se află în exploatația lui Lovagro.

Vom publica toate documentele pe care ne-am întemeiat ancheta jurnalistică. Dar, până atunci, poate ne lămurește deputatul Cristian Buican: de ce un număr mare de clotare pe care le are în exploatație se află la redacția noastră?

Deputatul Buican Cristian, directorul Mihai Gabriel Miclea, directorul Adrian Pintea și primarul comunei Perișani – Sandu Ion, trebuie să-și dea demisiile de onoare și eventual, din spirit civic, să se prezinte singuri la DNA și să demonstreze că nu au fraudat fondurile europene.

Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF) și alte organe în drept au fost sesizate.