FOTO Domnule primar, Gutău Mircia, asta-i banca de 9.247 lei?

I-am solicitat edilului, printr-o adresă oficială, să ne arate care este banca în valoare de 9.247 lei, iar dumnealui ne-a comunicat că mobilierul urban montat în cadrul proiectului „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central din municipiul Râmnicu Vâlcea” poate fi vizualizat la fața locului, adică pe amplasamentul obiectivului de investiție mai sus menționat. Conform anexă aprobată de CL (vezi foto) în centru există 10 bănci cu un cost de 9.247 lei/bancă. În final cele 10 bănci au fost, datorită timpului care s-a îndreptat, așezate într-o parte a centrului modernizat și astfel că în sfărșit au putut fi identificate.