• Home »
  • Actualitate »
  • FOTO Magnatul gunoaielor, Nicolaescu, depozitează iar ILEGAL. Garda de Mediu știe și nu a luat măsuri!!!

FOTO Magnatul gunoaielor, Nicolaescu, depozitează iar ILEGAL. Garda de Mediu știe și nu a luat măsuri!!!

De ce Nicolaescu încă mai deține autorizație de funcționare, când colectează și depozitează tot timpul doar ilegal și toate autoritățile știu?

Ce autorități îi conferă dreptul acestui infractor să afișeze acest tupeu?

În continuare observăm că Nicolaescu este protejat de autorități și cu o lejeritate ieșită din comun insistă în a încălca legea. Gunoiul colectat de, veșnicul și eternul, același Nicolaescu „și-a găsit” un alt ”depozit”. Acesta s-a gândit acum să depoziteze  pe un alt teren care-i aparține, dar care nu este autorizat pentru depozitare deșeuri menajere din colectare. Locația aleasă este fosta stație de apă Bârzoteni, unde a fost și sediu Apavil din Horezu, pe strada 1 Decembrie, ambele funcționând pe un teren ce-i aparține magnatului gunoaielor. Este cât se poate de clar că Nicolaescu nu deține la această oră nici un contract cu un operator care să-i ofere depozitarea deșeurilor colectate. Altfel, nu depozita ilegal pe un teren neautorizat.

Astăzi, 23 martie, Garda de Mediu a fost înștiințată de localnici, dar nu a luat nici o măsură. Mai mult, se pare că șefa Gărzii, Monica Fusescu se afla întâmplător prin zonă și a cerut autorităților locale păsuirea acestuia până luni, chipurile era neoficial. Incredibil! Neoficial în județ? Erați la plimbare? Este inadmisibilă atutudinea doamnei comisar Fusescu și considerăm că trebuie să-și dea demisia. Este clar că problema o depășește și asta ca să nu spunem ce intuim. Monica Fusescu, vă rugăm frumos, aveți bunul simt și dați-vă demisia! 

Nicolaescu nu este la prima abatere, ci la a „n” abatere și este exclus să mai poate primi doar avertismente când este un pericol public dovedit. Dacă autoritățile continuă să-l păsuiască, le vom cere tuturor să-și dea demisia!

Luni, 26 martie la ora 10.00, prefectul județului împreună cu reprezentanți de la Garda de Mediu, APM și alte instituții abilitate care au fost informate prin adrese transmise de către Primăria Horezu, se vor reuni la Horezu pentru a lua măsuri.

Vom fi prezenți!