• Home »
  • Actualitate »
  • VIDEO Presa dată afară de la sedinta de lucru a ministrului Apelor și Pădurilor- Ioan Deneș

VIDEO Presa dată afară de la sedinta de lucru a ministrului Apelor și Pădurilor- Ioan Deneș

Instituția Prefectului Vâlcea,  prin prefect Florian Marin, a hotărât că mass-media locală nu poate lua parte la dezbaterea publică a ședinței de lucru la care participă întocmai ministrul Apelor și Pădurilor-Ioan Deneș.

Așadar, Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Vâlcea,  organizează la această oră  în Municipiul Râmnicu Vâlcea,  în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea, o întâlnire de lucru la care  participa reprezentanţi ai proprietarilor și administratorilor de păduri, ai sectorului  de exploatare a lemnului, ai industriei  de prelucrare primară şi ai industriei mobilei din Regiunea de Dezvoltare Sud Vest (Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș Severin).

Ședința de la Râmnicu Vâlcea face parte dintr-un șir de patru Consultări regionale care au început la Bistrița în data de 17.02.2018, au continuat la Suceava, în data de 24.02.2018, și se vor încheia la Pitești, în data de 03.03.2018.

Ministerul Apelor și Pădurilor organizează aceste întâlniri pentru a surprinde specificitatea diferitelor regiuni  istorice și pentru a identifica problematica curentă cu care se confruntă entitățile care administrează și exploatează păduri, precum și operatorii din industria lemnului.

Consultările regionale vor fi urmate de ședințe de lucru la nivel național la care vor fi invitați să participe reprezentanți ai ONG-urilor de mediu, ai organizațiilor naționale din silvicultură, din industria lemnului și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.

În urma acestor consultări vor fi identificate prioritățile pentru inițierea politicilor  publice pentru domeniul pădurilor și soluții alternative, urmând a fi inițiate analize aprofundate și studii de impact pentru implementarea acestor politici.

Deocamdată atât! Vom reveni cu un articol pentru a face cunoscut opiniei publice de ce a fost îngrădit accesul presei la dezbatere și cine a făcut uz de funcțiea publică pe care o deține.